Specialiştii în chirurgie şi în urologie din Târgu Mureş au reclamat, marţi, în cadrul dezbaterii ‘Târgu Mureş – Oraş Medical’, că, deşi există de mai mulţi ani echipe specializate care ar putea efectua transplant hepatic şi transplant renal, o serie de persoane din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant blochează autorizarea, pentru a conserva monopolul anumitor membri ai agenţiei.
‘Oriunde mergem în ţară – şi dumneavoastră ştiţi că Târgu Mureşul este un centru medical cunoscut, vin bolnavi din toată ţara, cel puţin factorul om este cel care ne deosebeşte de alte spitale, vorbim frumos cu bolnavii, putem să-i vindecăm şi cu cuvântul – dar este această Agenţiei Română de Transplant. Noi am înaintat actele ca să facem de acum trei ani de zile transplant hepatic. Aşa cum s-a spus, transplantul hepatic este mai mult o problemă vasculară, nu este o problemă de tehnică. Dotări avem, absolut tot. Ni s-a răspuns – eu consider că unii au făcut monopol din această chirurgie – că nu avem un colectiv cu suficientă experienţă în a face transplant. Îmi pare rău, nu ştiu ce înseamnă câtă experienţă trebuie să ai, dar uneori văd rea voinţă din partea celor care răspund de transplant în România’, a declarat prof. univ. dr. Constantin Copotoiu, şeful Secţiei Chirurgie I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş.
Directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, dr. Ladislau Schwartz, a arătat în acelaşi cadru că echipa sa era pregătită încă din anul 1996 pentru a efectua transplant renal la Târgu Mureş, însă, ca şi în cazul Secţiei de Chirurgie I din SCJU, ‘nu m-au lăsat să fac, nu au vrut să fac’.
Dezbaterea ‘Târgu Mureş – Oraş Medical’ a fost iniţiată de primarul din Târgu Mureş, dr. Dorin Florea, în ideea relansării vieţii medicale şi spulberării ‘miturilor’ create în jurul unor personaje cum că numai unii medici, în anumite centre universitare, pot să efectueze transplanturi de organe.AGERPRES