Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat vineri la Braşov, unde a participat la Congresul Internaţional al pacienţilor cu afecţiuni hepatice, că până la sfârşitul acestui an doreşte să se reia transplantul de cord la Târgu Mureş. ‘Am fost la Târgu Mureş încă din luna ianuarie, iar în martie am avut discuţii cu directorul spitalului din Târgu Mureş, am discutat cu profesorul Deac, cu chirurgul Horaţiu Suciu. Miercuri am avut o discuţie cu preşedintele Federaţiei Internaţionale de Transplant care a apreciat teribil preocupările noastre şi modul în care lucrăm, dar nimeni nu a dat o asemenea informaţie pentru că pe nimeni nu interesează că putem fi şi apreciaţi. Cei de la Târgu Mureş au câteva probleme de logistică. Unii le numesc organizatorice, alţii mai nuanţat probleme tehnice. Din punctul meu de vedere situaţia are o serie de probleme care trebuie rezolvate. I-am dat sarcină directorului de spital din Târgu Mureş, l-am rugat pe preşedintele CJ să asiste modul în care se poate rezolva această situaţie şi în două-trei săptămâni îi aştept cu un proiect. Proiectul poate să însemne reînfiinţarea Institutului Inimii la Târgu Mureş cu personalitate juridică sau găsirea altor soluţii în cadrul actualei legislaţii. Nu pot să vă spun acum care este soluţia, dar aşa cum am spus-o până la sfârşitul acestui an vreau reluăm transplantul de cord la Târgu Mureş. Mai este o problemă pe care am aflat-o de curând. De exemplu că există o dorinţă a celor de la Iaşi să facă transplant de cord şi că au înaintat documentaţia la Agenţia Naţională de Transplant, dar nu au primit un răspuns până acum. Vreau să am o discuţie cu cei de la Agenţia Naţională de Transplant atât pentru Târgu Mureş cât şi pentru Iaşi’, a spus Nicolăescu.
Ministrul Sănătăţii a mai precizat că a cerut oficial sprijin celor de la Federaţia Internaţională de Transplant pentru introducerea în România a transplantului pulmonar. ‘Avem nevoie să primim ajutor pentru aşa ceva prin coordonatorul regional care este din Croaţia şi a rămas ca în această toamnă să avem o întâlnire pentru a putea vedea cum declanşăm această procedură în România’, a mai declarat Eugen Nicolăescu. Ministrul Sănătăţii a ţinut să precizeze că a fost foarte trist când a fost acuzat că este nepăsător la transplantul de cord, când de fapt transplantul de cord a fost sistat în 2011. ‘Dar pe nimeni nu interesează şi eu trebuie să fiu acuzat’, a spus Eugen Nicolăescu.
AGERPRES