Tranzacţiile cu imobile încheiate în primele şapte luni din 2020 în marile oraşe din Transilvania au crescut semnificativ comparativ cu perioada similară din 2019, chiar dacă au fost două luni de restricţii de circulaţie din timpul stării de urgenţă, se arată într-un comunicat al companiei de consultanţă imobiliară SVN România.
Piaţa rezidenţială din Transilvania trece prin cele mai bune momente ale sale din ultimele trei decenii, cu recorduri de livrări, o majorare a numărului de tranzacţii şi preţuri care înregistrează o evoluţie pozitivă faţă de perioada similară din 2019.
Astfel, Cluj-Napoca, Sibiu şi Oradea, cele mai mari trei pieţe rezidenţiale regionale din Transilvania, au înregistrat noi recorduri absolute în ceea ce priveşte livrările de noi locuinţe.
Cluj-Napoca a rămas cea mai mare piaţă rezidenţială regională din România, cu excepţia regiunii Bucureşti – Ilfov. 7.557 de locuinţe au fost finalizate în 2019 în oraş şi în împrejurimi, în creştere cu 6% comparativ cu anul anterior, stabilindu-se astfel un nou record. Peste 55% dintre acestea au fost finalizate în proiecte rezidenţiale amplasate în aria administrativă a oraşului.
„Piaţa rezidenţială din Cluj-Napoca a rezistat relativ bine şocului produs de criza sanitară prin care trecem. Oraşul continuă să se dezvolte macroeconomic iar proiectele realizate temeinic, cu un plan de business bine pus la punct, înregistrează în continuare rezultate satisfăcătoare, deşi există, desigur, şi proiecte cu rezultate slabe. Cererea a revenit la niveluri similare cu cele înregistrate anul trecut iar preţurile sunt. în medie, cu aproape 10% mai mari faţă de acum un an”, a declarat Anamaria Burcă, managing partner SVN Transilvania.
Numărul de tranzacţii cu imobile încheiate în Cluj în primele şapte luni din 2020 a crescut cu 25,5% comparativ cu primele şapte luni din 2019, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), chiar dacă au existat două luni de restricţii de circulaţie din timpul perioadei stării de urgenţă.
Sibiu, a doua mare piaţă rezidenţială din Transilvania şi a cincea la nivel naţional, cu livrări total de locuinţe în ultimii 13 ani mai mari comparativ cu cele înregistrate în Iaşi sau Braşov, a înregistrat de asemenea noi recorduri în 2019.
Astfel, calculele SVN Romania arată că aproape 2.700 de locuinţe au fost predate anul trecut în oraş şi împrejurimi, cu 18,2% mai multe comparativ cu anul anterior.
Ca o particularitate, Sibiul este singura piaţă rezidenţială regională semnificativă în care numărul de unităţi locative livrate în oraş este depăşit constant de cel din suburbii, Şelimbăr şi Cisnădie atrăgând, fiecare în parte, livrarea anuală a aproximativ 1.000 de noi locuinţe.
Numărul de tranzacţii încheiate în primele şapte luni din 2020 în Sibiu a fost cu 24,5% mai mare faţă de rezultatul înregistrat în perioada similară din 2019, potrivit datelor ANCPI. În acest context, gradele de absorbţie ale locuinţelor nou dezvoltate în oraş şi împrejumi s-a menţinut la un nivel satisfăcător, temeinicia proiectelor fiind principalul factor de diferenţiere a rezultatelor înregistrate.
Cea mai spectaculoasă evoluţie a fost înregistrată de către Oradea, unde nivelul de locuinţe livrate în 2019 s-a dublat practic comparativ cu anul anterior, până la 2.161 de locuinţe potrivit calculelor SVN Romania. Aceasta a venit într-un context în care Oradea cunoaşte deja de câţiva ani o dezvoltare economică semnificativă, atât pe segmentul industrial cât şi pe cel turistic, intrările de capital din partea localnicilor emigraţi fiind de asemenea ridicate.
Astfel, primele şapte luni din 2020 au adus o reducere cu 5,7% a numărului de tranzacţii încheiate în Bihor comparativ cu perioada similară din 2019.
Alba Iulia şi Târgu Mureş reprezintă singurele oraşe din Transilvania în care sunt livrate anual între 500 şi 1.000 de noi locuinţe. Alba Iulia a înregistrat cea mai puternică dezvoltare din acest punct de vedere, cu o creştere de 85% a numărului de noi locuinţe predate în 2019, stabilindu-se astfel un nou record local. AGERPRES