Trasee deviate pentru asfaltarea străzii Baneasa
Primăria Municipiului Târgu Mureș informează cetățenii că, începând cu data de 20 martie 2026, vor demara lucrările de asfaltare pe strada Băneasa, pe tronsonul cuprins între strada Ion Heliade Rădulescu și strada Depozitelor.
Perioada estimată de execuție este 20.03.2026 – 20.04.2026, cu posibilitatea de prelungire în funcție de condițiile meteorologice.
Pe durata lucrărilor, în zonă pot apărea restricții temporare de trafic și dificultăți în circulație. Intervențiile sunt necesare pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și creșterea siguranței în trafic.
Rugăm participanții la trafic să manifeste înțelegere, să respecte semnalizarea temporară și să utilizeze rute alternative, acolo unde este posibil.
Trasee deviate temporar – transport public
Ca urmare a lucrărilor de asfaltare de pe strada Băneasa (între strada Ion Heliade Rădulescu și strada Depozitelor), în perioada 20.03.2026 – 20.04.2026, liniile 2B și 6 vor avea traseul modificat, după cum urmează:
Pe sensurile:
* 2B: Centru → Dezrobirii
* 6: Shopping City → Dezrobirii
Autobuzele vor circula deviat de pe strada Băneasa pe strada Ion Heliade Rădulescu, apoi pe strada Libertății, evitând strada Depozitelor.
Nu vor fi deservite stațiile: Fabrica de Zahăr, Complexul Transilvania, Ambient, Dezrobirii.
Pe sensurile retur:
* 2B: Dezrobirii → Centru
* 6: Dezrobirii → Shopping City
Traseele rămân neschimbate.
Perioada lucrărilor poate fi prelungită în funcție de condițiile meteorologice.
Serviciul Relații Interne și Internaționale
