Trei accidentați  ușor de un șofer băut la volan
Trei accidentați ușor de un șofer băut la volan

Trei accidentați ușor de un șofer băut la volan

La data de 09 februarie a.c., în jurul orei 15.15, pe DJ 154, la km. 13+100  m, în localitatea Batoş, un bărbat, de 37 de ani, din comuna Batoş, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia Batoş-Reghin, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând în șanțul de pe partea stângă a sensului de mers, ulterior răsturnându-se pe sensul de mers Reghin-Batoș.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului autoturismului, precum şi a altor doi pasageri, de 50, respectiv 57 de ani, ambii din comuna Batoş, aflaţi în autoturismul condus de acesta.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acestuia i-a rezultat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.