Trei persoane care au fost inculpate în dosarul de corupţie al primarului comunei Deda, Lucreţia Cadar, trimisă în judecată pentru folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea de fonduri europene, au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, fiind condamnate la câte un an şi şase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.
„Anterior (trimiterii în judecată, n.r.), în cauză, în prezenţa avocaţilor, trei inculpate T.O.L., S.D.V.M. şi S.D.D., administratori de societăţi comerciale, au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu formă de executare a acestora, respectiv câte 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani”, a informat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) vineri, într-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului DNA, procurorii anticorupţie de la Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată a primăriţei comunei Deda, Lucreţia Cadar, şi administrator de fapt al S.C. Mirustef Călimanu S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, o infracţiune sub formă de autorat şi patru infracţiuni sub forma complicităţii.
De asemenea, C.C.V., manager de proiect şi administrator al unor societăţi comerciale, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (două infracţiuni sub formă de autorat şi trei infracţiuni sub forma complicităţii).
În stare de libertate au fost trimise în judecată S.C. Forum Dinamic Serv S.R.L., S.C. ATV Rent Călimani S.R.L., S.C. TBV ATV Sprinter S.R.L., S.C. Poteci de Munte S.R.L. şi S.C. Mirustef Călimanu S.R.L., fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Totodată, au fost trimişi în judecată alţi cinci inculpaţi, persoane fizice L.M.P., S.M., Ţ.C.G., C.L., H. V., reprezentanţi ai societăţilor anterior menţionate (administratori de fapt, de drept, respectiv expert contabil), fiecare pentru infracţiuni de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (autorat sau complicitate).
„În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt: În cursul anului 2018, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman pentru incluziune social şi combaterea sărăciei, Primăria comunei Deda a dobândit calitatea de beneficiar pentru proiectul intitulat ‘De la marginalizare la integrare !’, cofinanţat cu fonduri europene. Activităţile din cadrul proiectului vizau furnizarea de servicii de consiliere antreprenorială pentru 336 de persoane şi sprijinirea unui număr de 20 de persoane întreprinzătoare în a dezvolta şi gestiona noi afaceri competitive. După finalizarea cursurilor, cele 20 de persoane ar fi urmat să fie sprijinite să înfiinţeze societăţi comerciale şi să primească ajutor din partea Primăriei Deda. În perioada 2021-2023, în calitate de primar, inculpata Cadar Lucreţia, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, ar fi convins mai multe persoane defavorizate din localitate, care îndeplineau condiţiile din proiect, să figureze ca şi administratori ai unor societăţi comerciale, astfel încât acestea să primească, prin intermediul Primăriei comunei Deda, ajutoarele financiare din fonduri europene prevăzute în respectivele proiecte”, se arată în comunicatul DNA.
Cu aceste fonduri, susţin procurorii DNA, au fost achiziţionate mai multe utilaje auto, un tractor, nouă ATV-uri şi un autovehicul de tip UTV. În realitate, utilajele ar fi fost utilizate de alte persoane la activităţi economice desfăşurate pe raza comunei.
„Pentru accesarea fondurilor europene puse la dispoziţie în cadrul proiectului menţionat, inculpata Cadar Lucreţia, în calitate de reprezentat legal al Primăriei comunei Deda, beneficiara contractului de finanţare, ar fi semnat cererile de acordare a subvenţiei, cererile de plată şi de rambursare pentru sumele cheltuite, deşi ar fi ştiut că acestea sunt nereale. Totodată, cu ajutorul celorlalţi inculpaţi, aceasta ar fi folosit şi prezentat la nivelul Organismului Intermediar Regional PECU Centru-Alba, documente şi declaraţii inexacte şi incomplete care atestau îndeplinirea condiţiilor obligatorii pentru accesarea fondurilor europene. Valoarea totală a prejudiciilor reţinute în dosar se ridică la aproximativ 484.000 de lei”, precizează DNA.
Pentru recuperarea prejudiciului, Organismul Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman Regiunea Centru – Alba (OIR PECU – Centru Albă) s-a constituit parte civilă în această cauză, fiind, de asemenea, dispuse măsuri asigurătorii.
„Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mureş cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză (…). În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Operaţiuni Speciale şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş”, mai menţionează comunicatul DNA. AGERPRES