O echipă de medici de la Deutschen Herzzentrum München şi de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş au efectuat trei intervenţii de înlocuire de valvă la nivelul arterei pulmonare prin metode minim-invazive, la trei copii, în cadrul proiectului AngioNet „Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare şi crearea de noi infrastructuri” iniţiat de Academia de Ştiinţe Medicale.
„Am efectuat câteva intervenţii de cardiologie intervenţională pediatrică la câţiva adolescenţi, care au fost operaţi în mica copilărie, care au avut şansa de a fi scutiţi de o nouă intervenţie convenţională, implantându-li-se nişte valve cardiace în poziţia pulmonară, un lucru care l-am mai făcut, dar, din păcate, datorită costurilor destul de mari se fac foarte rar în România. Nu e o problemă de resurse umane, este o chestiune de costuri. Această intervenţie costă în jur de 25.000-30.000 de euro, doar dispozitivul. Sunt acest limitări în finanţare deşi, din punctul meu de vedere, nimic nu este prea scump pentru a ajuta copii cu boli cardiace congenitale, care oricum, atât ei, cât şi familiilor lor, sunt greu încercaţi de la naştere. Ne bucurăm că am putut să aducem un pic de bucurie acestor familii, e o picătură într-un ocean de nevoi, dar a fost încă o pagină pe care am parcurs-o cu succes în colaborare cu acest centru de succes din Germania. Copiii au 16, 15 şi 4 ani, cel mai mic a fost operat la naştere cu tranpoziţie de vase mari, o operaţie extrem de dificilă, iar pe parcursul vieţii pot să aibă nevoie de mici corecturi, fiindcă pot avea calitatea vieţii afectată’, a declarat, miercuri, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul IUBCvT Târgu Mureş, doctorul Horaţiu Suciu, într-o conferinţă de presă.
Profesor doctor Andreas Eicken, şeful laboratorului de cateterism cardiac de la Deutschen Herzzentrum München (Germania), care a coordonat intervenţiile, a arătat că specialiştii români sunt la nivelul celor din străinătate şi că pot efectua cu succes astfel de intervenţii.
„În primul rând, ceea ce fac medicii de aici se ridică la standardele la care lucrăm şi noi, nu există nicio diferenţă. Singurul lucru diferit este acela că aici, unele intervenţii chirugicale nu sunt realizate atât de des ca la noi în spital. Tratarea bebeluşilor cu afecţiuni cardiace grave este complicată. E nevoie de o echipă mare, completă şi complexă pentru a realiza aceste intrevenţii. Echipa o aveţi aici. În Germania, 30 de astfel de intervenţii chirurgicale se realizează anual”, a declarat dr. Andreas Eicken.
Doctorul german de origine română, Daniel Tănase, medic cardiolog intervenţionist pediatru la Deutschen Herzzentrum München, a arătat că aceste intervenţii sunt frecvente în Germania şi că prin această procedură pacienţii se pot trata şi în România.
„A fost o experienţă foarte frumoasă, a avut succes, am reuşit să tratăm trei pacienţi. Au fost intervenţii dificile, fiindcă doi pacienţi necesitau o valvă nouă şi este foarte important ca acestea să poată fi implantate intervenţional, astfel încât chirurgul să nu fie nevoit să opereze pacientul. La centrul nostru din München facem această intervenţie cam de 30 de ori pe an, avem şi circa 5 pacienţi care vin din România. Pacienţii se pot trata şi aici”, a arătat dr. Daniel Tănase.
Vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, profesor doctor Radu Deac, coordonatorul proiectului, a arătat că, pe lângă aceste intervenţii asupra pacienţilor, prin AngioNet „Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare şi crearea de noi infrastructuri”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în valoare de 112.311.680,38 lei, au fost achiziţionate angiografe de ultimă generaţie pentru 17 centre de cercetare din întreaga ţară, printre care şi cel de la Târgu Mureş.
„Academia de Ştiinţe Medicale, o unitate de elită în sistemul medical românesc, care trebuie şi creează politicile de sănătate ale Ministerului Sănătăţii, a creat infrastructura necesară acestor activităţi noi şi de performanţă. Aveţi exemplul prin care s-a realizat această infrastructură, este un proiect de 25 milioane de euro, care a început în 2015 şi se încheie acum. Au fost dotate 17 centre medicale cu tehnologie nouă, pentru ca populaţia să aibă acces la ele şi în ţară, nu doar la Bucureşti. Această bază a creat posibilitatea ca tehnologii noi să se aplice şi la noi. De asemenea, această manifestare ştiinţifică prin care personalul specializat al IUBCvT a continuat – pentru că tot dânşii au făcut prima intervenţie de acest gen – dificultatea a constat în faptul că pacientul a avut o reintervenţie. Adică pacientul a mai avut o intervenţie anterioară pentru o malformaţie complicată şi a necesitat înlocuirea unei singure valve, faţă de proceduri multiple efectuate anterior. Este foarte important că această colaborare se face cu cea mai reprezentativă instituţie din Germania. Mă bucur pentru că în tinereţe şi eu am învăţat şi la această instituţie”, a declarat dr. Radu Deac.
Vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale a arătat că aceste intervenţii neoperatorii sunt foarte bune mai ales în faza de reintervenţie, fiindcă nu există suferinţă din partea pacientului, nu există sângerare, iar pacientul evoluează mult mai bine după intervenţie.
„IUBCvT prin specialiştii pe care îi are, reprezintă o instituţie de prim rang în România, este singura care continuă de peste 20 de ani transplantul cardiac şi mai ales chirurgia cardiacă la copii pe care domnul profesor Horaţiu Suciu o continuă şi o dezvoltă”, a subliniat Radu Deac.
Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş (IUBCvT), singurul centru funcţional de chirurgie cardiacă pediatrică şi transplant cardiac din România, a găzduit, începând de luni până miercuri, un eveniment medical în privinţa tratamentului copiilor cu probleme cardiovasculare din România.
Cercetările şi implementarea acestui proiect în cadrul IUBCvT Târgu Mureş au fost conduse de dr. Anca Sglimbea şi dr. Hadadi Laszlo, medici cardiologi intervenţionişti, alături de specialişti anestezişti, dr. Sorin Paşcanu, dr. Roxana Toma, dr. Pavel Morar şi dr. Carmen Sircuta.
Echipa intervenţională a fost secondată şi de echipa formată din prof. dr. Horaţiu Suciu, dr. Marius Matei, dr. Claudiu Chivu, şi echipa de cardiologi pediatri din cadrul Clinicii Cardiologie Copii a IUBCvT Târgu Mureş, conferenţiar dr. Amalia Făgărăşan, precum şi echipa de imagistică avansată de sub conducerea dr. Marian Pop. AGERPRES