Trei jucători pleacă de la BC Mureș. Sâmbătă avem meci

Trei jucători pleacă de la BC Mureș. Sâmbătă avem meci

Ne-am despărțit de Mitchell, Mladenovic și Mijovic.
Situația actuală a clubului a determinat ruptura dintre cele două părți. Le mulțumim acestor jucători că au încercat să ajute BC Mureș. Totodată mulțumim și acelor jucători – contingentul  autohton și cei doi suedezi – care au înțeles situația clubului și vom merge împreună până la finalul lunii decembrie.
– Dacă nu se rezolvă problemele noastre până la finalul anului, noi, cei din conducere ne vom da demisia – a declarat președintele BC Mureș, Béres Lóránt. Dacă nu intrăm cât de cât în normalitate, atunci înseamnă că probabil noi cei din conducere suntem problema.
Jucătorii autohtoni și cei doi suedezi, Person și Pita, vor încerca să menținem echipa pe linia de plutire, și ei au răbdare până la finalul lunii.
În legătură cu insolvența, am făcut apel, așteptăm răspunsul, dar meciul de sâmbătă se va juca. Cu cei doi jucători care au cerut insolvența clubului ne-am înțeles în eșalonarea datoriilor.
– Când am preluat clubul, am avut datorii de 2,4 milioane de lei, acum avem 1,5 milioane. Deci se poate lucra, avem oameni de afaceri, firme care susțin în continuare baschetul mureșean. Avem în continuare contracte semnate cu firme mai mici, mijlocii – suntem pe un drum bun, dar trebuie să împreună trecem peste aceste momente foarte grele.

Conferința de presă a fost transmisă în direct pe pagina oficială de Facebook a clubului: