În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Sighișoara au efectuat două percheziţii domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea unor infracțiuni la regimul silvic și rutier. Trei persoane bănuite de comiterea faptelor au fost reținute pentru 24 de ore.
La data de 13 martie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Sighișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de material lemnos, furt de material lemnos, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Urmare a activităților investigativ-operative desfășurate, au fost identificați trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 31 de ani, toți din comuna Albești, care, în cursul aceleiași zile, ar fi tăiat fără drept și sustras o cantitate de lemnos, dintr-o pădure de pe raza aceleiași comune.
Polițiștii au procedat la confiscarea materialului lemnos și predarea acestuia în custodia Ocolului Silvic Sighișoara. De asemenea au fost ridicate în vederea confiscării o secure și o drujbă și indiponibilizat un autoturism, care ar fi fost folosite la comiterea faptelor.
Din verificările efectuate, a rezultat faptul că, autoturismul în cauză nu figurează ca fiind înmatriculat, iar bărbatul, de 22 de ani, l-ar fi condus fără a deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Pentru administrarea probatoriului, la data de 16 martie a.c., sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele persoanelor bănuite.
Față de cei în cauză a fost dipusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, în vederea probării întregii activități infracționale.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.