Trei persoane au fost reţinute şi trei au fost plasate sub control judiciar într-un dosar în care 11 cetăţeni italieni au fost şcolarizaţi fictiv, obţinând diplome pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist pe teritoriul Uniunii Europene.
„În urma celor 12 percheziţii domiciliare efectuate ieri, 19 februarie 2024, de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, au fost descoperite şi ridicate sisteme informatice, medii digitale de stocare şi înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor. Faţă de 6 persoane au fost luate măsuri preventive. Astfel, a fost luată măsura reţinerii faţă de 3 persoane, cu vârste cuprinse între 39 şi 58 de ani şi măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, faţă de alte 3 persoane, cu vârste între de 24 şi 58 de ani. Astăzi, urmează a fi formulată propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, faţă de cele 3 persoane reţinute”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Potrivit IGPR, din cercetări a mai reieşit că alte două persoane, un bărbat şi o femeie, ambii angajaţi ai unei instituţii publice, ar fi divulgat reprezentanţilor şcolii postliceale aspecte din ancheta penală, despre care ar fi avut cunoştinţă, în virtutea atribuţiilor de serviciu, în urma corespondenţei purtate în cauză.
„Activităţile continuă la sediul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Mureş, unde vor fi efectuate audieri de martori, inclusiv 6 cetăţeni italieni, identificaţi în spaţiile şcolii postliceale, în urma percheziţiilor domiciliare”, a precizat IGPR.
În urmă cu o zi, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat 12 percheziţii domiciliare, în judeţele Ilfov şi Mureş, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, fals intelectual, uz de fals şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, faţă de mai multe persoane cercetate.
„Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că, începând cu anul 2019 şi până în prezent, la nivelul unei şcoli postliceale, ar fi fost dezvoltat un mecanism ilegal, constând în şcolarizarea fictivă a unor cetăţeni italieni (care nu cunosc limba română şi care nu s-au prezentat la cursuri şi stagii de practică), urmată de eliberarea de diplome pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist pe teritoriul Uniunii Europene. În cauză, au fost puse în executare mandate de aducere emise pe numele a 8 persoane, în scopul depistării acestora şi conducerii la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, pentru aducerea la cunoştinţă a calităţii procesuale, a drepturilor şi obligaţiilor aferente şi audierii”, a arătat IGPR.
Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
La acţiune au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.
Totodată, aceştia au beneficiat de sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Criminalistic şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale – IPJ Mureş. AGERPRES