In perioada 13 – 16 septembrie a.c., polițiștii au intervenit la aproape 350 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 620 de sancţiuni contravenţionale pentru ilegalitățile depistate și au fost constatate peste 80 de infracțiuni.
În perioada menţionată, poliţiştii au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
S-a intervenit la 347 de evenimente, dintre care 326 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 81 de infracţiuni, 10 persoane fiind surprinse în flagrant delict, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 16 măsuri preventive. De asemenea, au fost depistate 3 persoane urmărite la nivel naţional.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 624 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 224.000 de lei, fiind confiscate bunuri în valoare de 805 lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, poliţiştii rutieri desfăşurând activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic.
Astfel, au fost reținute 26 de permise de conducere și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.