La sfârșitul săptămânii trecute, 26-28 iunie, s-a desfășurat la Sighișoara, în organizarea Asociației PRO CULTURA avându-i ca parteneri pe Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Sighișoara, Muzeul de Istorie Sighișoara, Inspectoratul Școlar al județului Mureș, LP acustic, prezentarea platformei de evenimente SIGHIȘOARA – PATRIMONIU CULTURAL VIU, ediția de Vară.
În Ediția de Vară a acestui an organizatorii platformei de evenimente Sighișoara – Patrimoniu Cultural Viu au adus publicului trei manifestări cu tematică variată: Festivalul Internațional de Balet cu Competiție și Gală (FIBS), Ochelarii Profesorului de Istorie (OPI) – ateliere interactive de studiu și expresie artistică cu tematică medievală pentru copiii și adolescenții sighișoreni și Din Cuptorul Meșterului Brutar – târg de pâine și produse tradiționale de patiserie, care s-au desfășurat în zilele de 26, 27 și 28 iunie 2014.
În același cadru, Asociaţia Artiştilor Plastici Alma MaterCastrum Sex Sighişoara a prezentat o expoziţie de artă vizuală intitulată generic BALLET, dedicată tuturor participanților din Competiția și Gala Festivalului Internațional de Balet Sighișoara, dar și celor care îndrăgesc acest gen artistic.
Festivalul Internațional de Balet cu Competiție și Gală (FIBS)…
… este un eveniment major din cadrul platformei Sighișoara – Patrimoniu Cultural Viu – ediția de vară, iunie 2014.
Proiectul are ca obiectiv lansarea unui Festival Internațional de balet clasic și contemporan și se adresează atât elevilor și absolvenților de la liceele de balet din țară și din străinătate, cât și școlilor și cluburilor de amatori dedicate acestui gen artistic.
Prin cele două secțiuni ale sale, Competiție și Gală, Festivalul oferă un sprijin real celor tineri, răsplătindu-le efortul depus într-o disciplină artistică pe cât de frumoasă, pe atât de solicitantă, dar și o ofertă de prezentare a performanțelor artiștilor profesioniști.
Sub genericul Ochelarii profesorului de istorie(OPI)…
… Asociația Pro Cultura a propus în cadrul Sighișoara – Patrimoniu Cultural Viu o serie de 4 ateliere interactive de studiu și expresie artistică cu tematică medievală pentru copiii și adolescenții sighișoreni.
Atât formatul atelierelor, de la joc de linie și culoare, la dezbatere publică, competiție de cunoștințe și conferințe dramatizate realizate de istorici prestigioși, cât și aria de acoperire a categoriilor de vârstă a participanților, de la 7 la 17 ani, a demonstrat atenția pe care organizatorii o acordă tinerilor și metodelor noi de învățare, considerându-i pe cei mai mici cetățeni ai Sighișoarei cei mai importanți păstrători și promotori ai patrimoniului acestei comunități și, prin urmare, cei mai îndreptățiți să se specializeze în arta de a prezenta un obiectiv istoric sau cultural.
Prin această serie de ateliere, care aduc o abordare diferită istoriei locale și a metodei de studiu, se dorește o schimbare de atitudine față de imaginea în societate a istoricului. Profesorul desuet a fost înlocuit cu un cercetător, cu un aventurier în timp și spațiu, a căror cunoștințe îi ajută pe cei care intră în joc să-și dorească cunoașterea și performanța în orice domeniu al vieții.
Cuptorul Meșterului Brutar
Cea de-a treia componentă e ediției de Vară SPCV a aparținut meșteșugului vechi al facerii pâinii, elementul primordial al vieții, al creșterii permanente și al belșugului. Meșteri brutari din inima Transilvaniei au venit cu ce au mai bun în cuptorul lor, cu pită caldă și plăcinte savuroase, care să bucură ochiul și gustul sighișorenilor și al oaspeților lor. Trecătorii au fost ademeniți de aromele din Cuptorul Meșterului Brutar care a putut fi vizitat pe tot parcursul zilei de 28 iunie în Piața Cetății și în curtea Casei de Cultură ”Mihai Eminescu”.
Cristina VANCEA