Traficul feroviar este întrerupt din nou, joi după amiază, între staţiile Tuşnad-Sat şi Băile Tuşnad, deoarece trei brazi au căzut pe calea ferată, ca urmare a vântului puternic, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Potrivit Poliţiei Transporturi Feroviare Harghita, trenul Regio Gheorgheni-Braşov este oprit în staţia Tuşnad-Sat, iar trenul InterRegio Braşov-Iaşi este staţionat în staţia Băile Tuşnad. De asemenea, urmează să sosească în zonă trenurile InterRegio Bucureşti-Târgu Mureş, respectiv Târgu Mureş-Bucureşti, care vor fi şi ele oprite în diverse staţii, dacă nu va fi degajată calea ferată.
Sursa citată a mai precizat că un echipaj de la Regionala CFR lucrează pentru îndepărtarea brazilor de pe calea ferată.
Traficul feroviar a mai fost întrerupt în zonă şi joi dimineaţă, după ce mai mulţi brazi au căzut peste linia electrică, trenurile care circulau la acea oră având şi patru ore întârziere.
Pentru remedierea defecţiunii au intervenit specialişti de la Regionala CFR Braşov şi un echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita.
AGERPRES