Și cât de frumos a fost! Da, primul eveniment organizat de grupul de inițiativă „Parteneri pentru Mureș” a fost de un succes răsunător și de o anvergură cum rar ne e dat să vedem în orașul nostru. A fost printre acele momente în urma căruia pot să visez că acest oraș chiar ar putea să se dezvolte liber și neîngrădit, un oraș în care să avem nevoie de o sală de spectacole de 1.000 de locuri, în care să aștepți cu zâmbetul nerăbdător următorul eveniment, următoarea inițiativă!
Totul a pornit de la un grup de oameni de afaceri și al unor personalități din mediul academic care au decis să se implice activ în viața comunității și au creat Parteneri pentru Mureș, o asociație non-profit cu un scop declarat de a contrabalansa suspiciunile și lipsa de încredere în proiecte de bun-simț și bună intenție.
Ahh, de când spun acest lucru? De când? România și-a pierdut bunul simț și buna intenție. Aceasta este baza părăsită de marea majoritate a lumii, nu doar a României. Trebuie să revenim la baza oricărei inițiative și să ne întrebăm ce vrem de fapt? Ce ne propunem? Mă dau exemplu pe mine (pentru că, nu-i așa mă cunosc cel mai bine J), de când am conștientizat ca adult că în viață important e să construiesc și să învăț din mediul în care trăiesc pentru a putea progresa, am avut un șir lung de mici succese și parcă nici nu mă mai poate supăra nimeni și nimic.
Da, sper ca un nebun la ceva frumos în continuare și sunt dispus să susțin astfel de inițiative oricând. Fostul președinte al României Emil Constantinescu a avut un mesaj cum nu am mai auzit de mult. Bravo! „S-a întors pielea pe mine” când ne-a explicat un context în care a fost descrisă societatea perfectă, acea societate în care fiecare are un rol bine determinat și totuși poate fi o personalitate, în care fiecare trebuie să fie virtuoz, dar trebuie să-și integreze virtuozitatea într-un grup care în final să sune ca un întreg pe cele mai abrupte note ale simfoniei! Și da, fiecare trebuie să se simtă ca pe scenă, iar la final fiecare merită aplauze!
Cine mai ține minte momentul 1996? Când președinții României și ai Ungariei, Emil Constantinescu și Árpád Göntz au reușit o reconciliere istorică la Tîrgu Mureș? Eram corespondent de presă pe vremea aceea și chiar dacă îmi amintesc ca fiind unul dintre cele mai intense momente din carieră, aseară am reușit să înțeleg cât de mult a contat acel moment. Ce poate fi mai frumos din partea unui adevărat președinte de stat decât să cheme la înțelegere și conciliere culturală într-una dintre cele mai importante zile din istoria României, în anul Centenar?
Trebuie să remarc și celelalte două discursuri: prof. dr. Leonard Azamfirei în calitate de președinte al acestei inițiative care a explicat ce-și propune „Parteneri pentru Mureș”: normalitatea. Cât de simplu și totuși într-un oraș măcinat de invidie, orgolii, suspiciune, probleme nerezolvate și puse deoparte – sângerânde, foarte greu de făcut! Proiectele ce vor fi asumate de „Parteneri pentru Mureș” vor fi apolitice, de rezonanță regională menite să concilieze și să imprime dezvoltarea comunității pornind din lucruri frumoase: cultură, comunicare, invitați cu caracter și nu numai.
Apoi, a urmat vicepreședintele Asociației ing. Mihai Aniței care a adus la lumină mesajul regelui Carol I la trecerea în revistă a trupelor române care au trecut Dunărea pentru preluarea Dobrogei în 1878 în urma Tratatului de la Berlin. Ce mesaj inspirat! La scurt timp, Mihai Aniței a fost urmat exact pe același mesaj de conciliere națională de președintele Emil Constantinescu.
Una peste alta, primul eveniment marca „Parteneri pentru Mureș” a fost relevant nu doar prin organizarea impecabilă, grandiozitate și alte apelative care i se pot atribui fără niciun efort din tastatură. Această seară a fost relevantă în mod special din alte două motive:
- A ridicat ștacheta la un nivel care va fi greu de menținut și de urmat. Vor urma evenimente care probabil nu vor fi atât de impozante, dar mă aștept la evenimente care să fie cu totul deosebite prin idee, prin noutate, prin implicarea maselor, prin originalitate. Go for it!
- Oare vor reuși aceste personalități – și nu am nicio îndoială că fiecare membru al acestui nucleu de lucru este un caracter dur în felul său – să-și lase orgoliile și încăpățânările la intrare și să creeze ceea ce așteptăm de la ei? Îmi doresc ca acești oameni să conștientizeze că singuri pot fi o putere, dar împreună valoarea lor se multiplică, pot deveni o forță, o mișcare, pot imprima un trend.
- Poate deveni această mișcare o alternativă la o clasă politică locală prăbușită moral, prăbușită ca resurse umane, desuetă și fără nicio priză la publicul care contează (deștept, activ, inovativ, deschis, sătul de sistem)? Partidele nu mai au ce oferi pentru că sunt secătuite de idei, de oameni, de inițiative, de conținut. Și poate că liderii comunității trebuie căutați și în alte domenii, din alte zone de activitate. De ce nu ar fi bun un primar om de afaceri? Sau un arhitect? Sau un manager de … nu știu, magazin? De ce trebuie să fie membru de partid?
Există, din păcate, și un aspect negativ pe care-l remarc din nou, fiind și eu organizator de evenimente, dar asupra căruia nu voi insista prea mult. Am văzut mai mulți factori de decizie din partea Consiliului Județean Mureș fiind prezenți pe parcursul zilei la pregătiri, Palatul Culturii fiind în patrimoniul lor. Dar nu am văzut pe nimeni din partea Primăriei, nici măcar la spectacol … ca spectator. Ce să înțeleg din asta, că o astfel de inițiativă – evident pozitivă pentru oraș – s-a lovit de un management al orașului retras într-un Turn de Fildeș?
Închei, totuși, cu un amănunt în nota serii. Palatul Culturii a fost neîncăpător, iar pe ecranul din fața clădirii au urmărit spectacolul aproximativ 150-200 de persoane tratate cu ceai și cozonaci. Felicitări pentru cadoul de 24 ianuarie, a fost o lecție-mesaj frumoasă pe care ar trebui să o învețe toți copiii din școlile din acest oraș! Bravo!
(Citez din memorie, deci vă rog indulgență.)
„O societate pentru a crește are nevoie de implicare, de sprijin și de idei constructive. Este felul nostru de a vedea lucrurile și de a acționa pentru binele comunității. Și este invitația noastră să veniți alături de noi, să dezvoltați idei și să devenim parteneri. Parteneri pentru Mureș!”
– prof. dr. Leonard Azamfirei.
Cristian Teodorescu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.