REZILIEREA CONTRACTULUI A3 CHEȚANI-CÂMPIA TURZII A FOST BLOCATĂ TEMPORAR LA TRIBUNALUL BUCUREȘTI. NE LUPTĂM LA CURTEA DE APEL PENTRU ÎNTOARCEREA ACESTEI DECIZII, PENTRU INFRASTRUCTURA DIN ROMÂNIA, a postat pe pagina sa de socializare ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
”Un complet al tribunalului a decis astăzi să emită o ordonanță președințială prin care* înștiințarea de reziliere trimisă de CNAIR în 11 martie a fost suspendată. Reamintesc că este vorba de un contract care trebuia să dureze 12 luni, început în 2016, și care astăzi este la stadiul de 40%, iar în ultimele 6 luni constructorul în insolvență a executat doar 1% din lucrări. UNU LA SUTĂ ÎN 6 LUNI!
După nenumărate încercări de salvare a acestui contract, CNAIR a decis pe bună dreptate că 5 ani e mult prea mult și că România are nevoie de autostrada A3 așa că a reziliat contractul, urmând să reliciteze pentru terminarea lucrărilor cu un alt constructor.
Nu știm încă motivele pentru care a fost luată decizia de astăzi, dar ce știm este că:
1. CNAIR nu a fost citată și nu a putut explica judecătorilor situația acestui contract, nu s-a putut apăra.
2. Abia la Curtea de Apel, CNAIR va putea să explice judecătorilor care este situația acestui contract, cum s-au derulat în bătaie de joc lucrările, în timp ce pe drumul național alăturat traficul e infernal și mor oameni în accidente în fiecare an. Le cer celor care sunt în spatele acestei acțiuni (printre care și o mare bancă) să se oprească din acțiuni contrare interesului public. A duce un business într-o țară înseamnă și responsabilitate, nu doar interes patrimonial imediat.
Am încredere în Justiția din România, am încredere că infrastructura își va găsi dreptatea.Vă voi ține la curent cu evoluția acestui dosar important pentru infrastructura din România. Suntem aici să apărăm interesul public și să construim autostrăzi.”-se arată în postarea ministrului.
*Contractul pentru cei 15,7 kilometri de autostrada A3 dintre Chetani si Campia Turzii a fost reziliat joi, 11 martie, de catre Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). In ultimele cinci luni, progresul inregistrat a fost de doar 1%, acuza ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
sursa foto ziare.com