Izsak Balazs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, în 2016, în numele Asociaţiei Siculitas s-a adresat Procuraturii Militare din Cluj în cauza amenzilor contravenţionale din 10 martie al aceluiaşi an din Târgu Mureş, cu prilejul manifestaţiei organizate de Ziua Libertăţii Secuieşti. Conform plângerii Jandarmeria Mureş prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale a comis infracţiunile de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 al codului penal şi fals intelectual prevăzut de art. 321 Cp.
În zilele trecute a sosit ordonanţa Procuraturii Militare din Cluj de 18 pagini emis în 20 februarie, care propune clasarea cauzei Tribunalului Militar din Cluj.
Analizând conţinutul ordonanţei, se pot stabili următoarele:
1. Procuratura Militară din Cluj a audiat partea vătămată, martorii, persoanele care au întocmit procesele verbale contravenţionale, persoane care au îndeplinit ordine în această privinţă. Faţă de cei din urmă s-a dispus începerea procedurii penale.
2. Procuratura nu a extins urmărirea penală împotriva colonelului Cenan Iulius, nominalizat ca şi responsabil principal prin plângerea penală, şi a cărei activitate trebuia analizată din punctul de vedere ale articolelor 297 şi 321 al codului penal.
3. Procuratura militară nu a extins urmărirea penală nici asupra ofiţerilor de jandarmi în funcţii mai înalte, care au exercitat presiuni în timpul redactării proceselor verbale conform declaraţiilor făptuitoarelor, ordonând să amendeze membrii dispozitivului de voluntari, care ajutau munca organizatorilor, dar şi munca jandarmeriei de menţinere a ordinii publice. Procuratura a constatat, că opt persoane amendate nici n-au fost prezenţi la demonstraţie! De aceea ordonanţa procuraturii militare constată, că elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzut de art. 321 al codului penal, există.
4. Constată şi faptul, că elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de putere, prevăzut de art. 297 al codului penal, nu există. Această afirmaţie este discutabilă, din acest considerent nu au fost traşi la răspundere ofiţerii, care au dat ordine, inclusiv la întocmirea proceselor verbale contravenţionale false.
Având în vedere aceste aspecte consiliul director al Asociaţiei Siculitas, împuterniceşte preşedintele, Izsak Balazs pentru următoarele:
a. Să nu conteste ordonanţa de mai sus, deoarece ar fi nedrept şi inechitabil sancţionarea subofiţerilor de jandarmi, care au întocmit procesele verbale contravenţionale, executând ordine, primite nelegal.
b. Nici o iniţiativă al organizatorului, a Asociaţiei Siculitas n-a fost dirijată de ideea răzbunării sau reprimării, în schimb a pus un accent deosebit la informarea corectă, şi deschisă a opiniei publice.
c. Conform celor de mai sus consiliul director l-a împuternicit pe Izsak Balazs, să publice împreună cu prezentul comunicat întreaga ordonanţă a procuraturii, punând accent pe faptul, că după 10 martie 2016 Jandarmeria a respectat legislaţia în vigoare.
Serviciul de presă a Consiliului Naţional Secuiesc