Astăzi, a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Mureş, în cadrul căreia a fost dezbătut Raportul de activitate al Tribunalului Mureş pentru anul 2023. Conform datelor din raport,
La nivelul Tribunalului Mureş, în cursul anului în anul 2023, indicatorii statistici reflectă o încărcătura pe judecător, raportat la volumul de activitate şi la numărul de judecători prezenți, de 583,4 dosare.
Pe secții, încărcătura efectivă pe judecător, în cursul anului 2023 a fost de 814,4 dosare la secţia civilă, 460,9 dosare la secţia de contencios administrativ şi fiscal şi 287,3 dosare la secţia penală.
În ceea ce priveşte statul de funcţii şi de personal al Tribunalului Mureş, la data de 1 ianuarie 2023 acesta cuprindea un număr total de 95 posturi având următoarea structură: 27 posturi de judecători, 3 posturi de asistenți judiciari, 41 posturi de personal auxiliar de specialitate, dintre care 32 de grefieri, 8 grefieri arhivari și un grefier statistician 6 posturi de specialişti I.T., 4 posturi de personal conex, dintre care 2 posturi de aprozi și 2 posturi de şoferi, 11 posturi de funcţionari publici şi 3 posturi de personal contractual.
Statul de funcţii şi de personal al Tribunalului Mureş nu s-a modificat în cursul anului 2023.