Studenţii Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş (UMFST) pot participa la cursuri fără dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală, în urma unei decizii a Tribunalului Suceava, după ce Liga Studenţilor din Iaşi a atacat în instanţă hotărârile conducerii universităţii mureşene. Decizia instanţei nu este definitivă, dar este executorie, relatează News.ro.
Tribunalul Suceava a suspendat, la cererea Ligii Studenţilor (LS IAŞI) şi a cinci studenţi ai Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureş (UMFST) deciziile instituţiei de învăţământ prin care aceasta a condiţionat accesul studenţilor la activitatea didactică şi în căminele universităţii de vaccinare, testare anti-covid sau de trecerea prin boală.
Potrivit Ligii Studenţilor Iaşi, hotărârea nu este definitivă, însă este executorie de drept şi îşi produce efectele din momentul pronunţării instanţei.
Pe durata suspendării hotărârii universităţii, conducerea UMFST nu poate emite nicio altă decizie cu conţinut identic sau similar, prin care să condiţioneze în vreun fel accesul studenţilor la cursuri.
Liga Studenţilor din Iaşi anunţă că, din momentul de faţă, studenţii din cadrul UMFST Târgu Mureş pot din nou participa fizic la activităţile didactice şi pot beneficia de locurile de cazare din cămine fără absolut nicio constrângere legată de prezentarea vreunei dovezi de vaccinare, testare sau trecere prin boală.
Liga Studenţilor (LS IAŞI) a cerut UMFST să informeze toate cadrele didactice şi întregul personal administrativ de decizia Tribunalului Suceava şi avertizează că la orice încălcare a hotărârii instanţei şi a dreptului studenţilor de a nu fi condiţionaţi în niciun fel vor fi sesizate organele abilitate.
Totodată, Liga Studenţilor (LS IAŞI) solicită public demisia de onoare a conducerii Ligii Studenţilor din Târgu Mureş (LSTGM) pentru faptul că a susţinut deciziile universităţii, depunând o adresă în acest sens la dosarul cauzei, cu scopul de a decredibiliza demersurile realizate de studenţii nedreptăţiţi de către UMFST.
„De asemenea, reprezentanţii Ligii Studenţilor din Târgu Mureş (LSTGM) ar fi ameninţa la începutul anului universitar studenţii care protestau împotriva restricţiilor şi condiţionărilor impuse şi au pornit împotriva acestora o campanie de bullying pe reţelele de socializare şi pe grupurile interne de discuţii, mai mulţi studenţi fiind determinaţi să îi dea în judecată pe aşa-zişii „reprezentanţi” în structurile de conducere ale UMFST”, se arată într-un comunicat al Ligii Studenţilor din Iaşi.
Potrivit Ligii Studenţilor Iaşi, în instanţă, UMFST a minţit, afirmând că doar cinci studenţi ai universităţii se opun restricţiilor, dar în realitate, cel puţin 207 studenţi au semnat olograf o petiţie prin care au cerut conducerii UMFST să îşi revoce hotărârile.
”UMFST trebuia deja să pună în aplicare hotărârea instanţei şi să nu mai condiţioneze în niciul fel accesul studenţilor. Îndemnăm studenţii să rămână pe poziţii şi să nu cedeze în faţa ignoranţei şi relei-voinţe a conducerii universităţii, care refuză să o pună în aplicare. Orice act de opoziţie din partea vreunui cadru didactic va fi raportat organelor abilitate şi sancţionat pe cale de consecinţă. Salutăm decizia instanţei care reprezintă un veritabil precedent judiciar şi îi asigurăm pe toţi cei afectaţi că vom dispune de toate resursele intelectuale şi materiale pe care le avem pentru a duce dosarul la o hotărâre definitivă de anulare, fiind atenţi în acelaşi timp şi la rezolvarea celorlalte probleme cu care se confruntă studenţii UMFST, în vederea asigurării reprezentării lor reale, concrete şi nediscriminatorii”, a declarat Matei Pieca, vicepreşedinte şi purtător de cuvânt Liga Studenţilor Iaşi.
Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST G.E. Palade ne-a transmis că: Vom respecta decizia instantei si reglementarile legale in vigoare.Toate deciziile pe care le vom lua vor fi interesul studentilor si a bolnavilor cu care acestia vin in contact.