La data de 04 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, au organizat o acţiune, pe raza municipiului Tîrgu-Mureș, pentru depistarea persoanelor pe numele cărora sunt emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea şi care se sustrag de la executarea acestora, în urma căreia au reușit depistarea a doi bărbaţi, de 30, respectiv 43 de ani, din Tîrgu Mureş, pe numele cărora Judecătoria Târgu-Mureș a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. În baza acestora, cei doi au fost condamnaţi la executarea unor pedepse, de un an şi 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, respectiv 2 ani şi 6 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.
Persoanele în cauză erau urmărite la nivel naţional, fiind depuse în Penitenciarul Tîrgu Mureş.
De asemenea, la data de 06 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara – Biroul de Investigaţii Criminale, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Reghin, privind un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Tîrgu Mureş, urmărit la nivel naţional, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, de 2 ani şi 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol.
Persoana în cauză a fost depusă în Penitenciarul Tg. Mureş.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.