Numărul accidentelor grave cu trotinete electrice s-a dublat în anul 2022 față de 2021. Au fost înregistrate 155 de accidente, față de 75 în anul precedent, iar opt persoane și-au pierdut viața în timp ce 131 au fost rănite grav, arată datele puse la dispoziție de către Poliția Română.
„Circa 9 din 10 accidente se produc din vina conducătorilor trotinetelor“, transmite Uniunea Asigurătorilor din România . Potrivit uniunii, principalele cauze constau în abaterile de la respectarea regulilor de circulație, viteza neadaptată la condițiile de drum, neacordarea de prioritate, neasigurarea la schimbarea direcției de mers sau circulația pe sens opus.
Datele Poliției arată că numărul accidentelor de circulație în care sunt implicați utilizatorii de trotinete electrice a fost în creștere în ultimii ani, astfel că în 2022 au avut loc peste 1.250 de astfel de accidente, atât ușoare, cât și grave. Și în cazul accidentelor ușoare, vina aparține de cele mai multe ori tot utilizatorilor de trotinete.
Trotinetele electrice, personale sau închiriate, sunt asimilate bicicletelor în Codul Rutier din România din 2021, care a stabilit și primele reguli pentru utilizarea acestora. Circulația cu trotinetele electrice este obligatorie pe pistele de biciclete de pe carosabil sau trotuar, iar, în lipsa pistelor speciale, utilizatorii trotinetelor trebuie să le folosească doar pe prima bandă, cât mai aproape de bordură, și nu pe trotuar. Vârsta minimă pentru utilizarea trotinetelor electrice este de 14 ani, iar casca este obligatorie până la 16 ani, însă polițiștii rutieri recomandă purtarea căștii indiferent de vârstă. Viteza maximă cu care se poate rula pe trotineta electrică este de 25 km/h. De asemenea, nu este permisă folosirea unei singure trotinete de către două persoane.
Citeste continuarea pe adevarul.ro