În perioada 1-6 iunie, Trupa Teatrului Tamasi Aron se va afla în turneu la Târgu Mureș cu trei din producțiile sale: A douăsprezecea noapte, Burghezul gentilom și Concertul in memoriam Cseh Tamas — Paltonul de iarnă uitat pe mine.
Situată la fragila graniță dintre comedie și dramă, piesa A douăsprezecea noapte a ispitit mereu prin fabuloasele sale partituri actoricești, în jurul cărora Bocsardi Laszlo a construit un univers care poartă amprenta inconfundabilă a stilului său. Cum ați dori să pătrundeți în A douăsprezecea noapte a lui Shakespeare, pare a ne întreba Bocsardi (în acord cu unul dintre multele titluri ale piesei, printre care și Cum ați dori), mai precis, ‘Dacă e-adevărat că muzica e hrana dragostei’, atunci nu ați dori s-o cânte un iliriot hipiot? Așa se face că A douăsprezecea noapte se deschide cu chitara unui seducător iliriot cu înfățișare de hipiot și sub semnul muzicii lui se consumă o noapte de pomină, în care regizorul se joacă cu resursele spectaculare ale travestirii și chestionează sensurile deghizării și riscurile disimulării.
Indiferent de timpul și spațiul în care este jucat, Moliere are mereu forța de a stârni râsul, numai dacă regizorul are curajul de a urma îndemnul molieresc, acela de a încălca regulile și interdicțiile prezentului și de a răscoli în toate zonele unde se cuibăresc viciile, prostia și fățărnicia. Iar tânărului regizor SardaTagirovsky nu îi lipsește curajul, se apropie de Burghezul gentilom cu multă imaginație, își construiește spectacolul pe o diversitate de stiluri și tehnici dramatice, cu ajutorul cărora trece prin mai multe epoci, fiecare cu metehnele ei, de la anomaliile din timpul Regelui Soare până la cele din timpul Regelui Facebook.
Turneul se va desfășura după următorul program: 1 iunie — orele 19, 2 iunie — orele 17, și 3 iunie — orele 19 se va juca A douăsprezecea noapte, în regia lui Bocsardi Laszlo: 4 iunie — orele 19, Burghezul gentilom, regia lui Sardar Tagirovsky, în Sala Mare a Teatrului Național din Târgu-Mureș; 6 iunie — orele 19, Concertul in memoriam Cseh Tamas — Paltonul de iarnă uitat pe mine, în Sala Studio a Universății de Arte din Târgu-Mureș.