Mișcarea și plimbările pe jos sunt deosebit de benefice pentru sănătatea fizică și mintală a oamenilor. De asemenea, este cea mai ușoară, flexibilă și ieftină metodă de a te menține în formă, căci nu ai nevoie de abonamente la sală, biciclete sau alte echipamente scumpe! Î n plus, poți integra această activitate cât timp faci ieșirile zilnice cu bebelușul.
Câteva ore de mers pe jos pe parcursul unei săptămâni îți oferă numeroase beneficii și chiar vei fi uimit câte efecte pozitive îți poate aduce o simplă plimbare.
În urmă cu peste 2000 de ani, chiar Hipocrate menționa faptul că mersul de jos este „cel mai bun medicament”, iar studiile ulterioare au confirmat mereu acest fapt.
Este recomandată de către OMS( Organizația Mondială a Sănătății) parcurgerea a 10.000 de pași zilnic, iar ideea de a-i număra aparține unei companii japoneze, care în anul 1964 a scos pe piață un pedometru numit „Manpo-Kei”, ceea ce înseamnă ”contor de 10.000 de pași”.
Iată beneficiile aduse organismului uman de o simplă mișcare pe jos:
Ce beneficii aduce mișcarea corpului tău?
Corpul uman are nevoie de mișcare pentru ca organismul să funcționeze corect. Mai mult, metabolismul și sistemul cardiovascular sunt activate corect. Dar există multe alte motive pentru a parcurge zilnic cel puțin 6000 de pași:
- Fără mișcare, mușchii spatelui sunt slăbiți. Mersul pe jos ajută la întărirea acestora și la prevenirea apariției sau ameliorarea durerii;
- Performanța fizică este mărită și te vei simți în formă și mult mai rezistent;
- Sistemul imunitar este întărit, căci plimbările în aer liber sunt benefice, indiferent de vreme sau sezon;
- Datorită mișcării, sunt prevenite problemele cardiovasculare și este redus riscul de a dezvolta diabet sau osteoporoză;
- Dacă vei parcurge 10.000 pași, trebuie să știi că, în funcție de greutate sau viteza cu care mergi, poți arde între 2000 și 3500 de calorii. Metabolismul grăsimilor este stimulat și poți pierde kilogramele în exces;
- Aportul de oxigen din creier crește, ceea ce te va ajuta să te concentrezi mai bine și să fii mai productiv;
- Sunt eliberate în corp endorfine, cunoscute și sub numele de „hormonul fericirii”, ceea ce te ajută să ai o dispoziție mai bună și să previi depresia;
- Mișcarea în aer liber ajută la reducerea emoțiilor negative și a stresului.
Ce metode te ajută pentru a putea parcurge cei 10.000 pași zilnic?
Locul de muncă, treburile casnice, copiii și orice altă activitate pare să fie mult mai importantă și, astfel, trece ziua fără a avea parte de plimbările în aer liber. Iar cei 10.000 de pași par o țintă imposibilă. Există, însă, anumite metode prin care poți integra mișcarea în rutina zilnică:
- Lasă mașina acasă atunci când îți permite distanța pe care o ai de parcurs. Mergi pe jos, folosește bicicleta sau chiar transportul public, căci tot va fi nevoie să faci un anumit număr de pași pe drumul spre stație sau până la destinație;
- Nu folosi liftul sau scările rulante, ci urcă scările și aș, îți vei antrena și mușchii fesieri;
- Mergi la cumpărături pe jos și cei 10.000 de pași se vor aduna imediat;
- Vrei să te întâlnești cu prietenii? Alege să mergeți la o plimbare în locul cafenelei. Și de ce nu, poți aduce cafeaua la pachet, într-o cană termică;
- Ai bebeluși sau copii mici și crezi că, datorită lor, numai de o plimbare liniștită nu vei avea parte? Te înșeli, căci dacă vei alege un cărucior 3 în 1 pe Babyneeds.ro, le vei oferi un mijloc de transport confortabil și plăcut. Și nu uita cât de benefice sunt ieșirile în aer liber și pentru bebeluși;
- Dacă te plictisești în timpul plimbărilor, poți asculta cărți audio sau podcasturi. În acest fel, vei face concomitent două activități cunoscute pentru efectele pozitive asupra psihicului tău.
Cele de mai sus sunt doar o parte din beneficiile și metodele pe care le poți folosi pentru a include plimbările în rutina ta zilnică. Însă nu uita ceea ce oamenii de știință au confirmat mereu: o plimbare obișnuită de 30 minute pe zi poate adăuga 3 până la 7 ani în viața ta! Și cine nu își dorește o viață mai lungă și mai sănătoasă?
Sursa foto: shutterstock.com