Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a postat marți imagini cu sectorul Margina – Holdea din Autostrada A1 Lugoj – Deva,. Potrivit lor, pe șantier și-au făcut apariția și partenerii bosniaci ai lui Dorinel Umbrărescu, ce au experiență în construcția de tuneluri.
„Se lucrează la partea de drum (blocaje de piatră brută, saltea de balast), la evacuarea scurgerii apelor, la structuri (pasaje și viaducte), la podețe”, transmit cei de la DRDP Timișoara pe Facebook.
Potrivit lor, pe șantier au intrat și partenerii bosniaci ai antreprenorului – Euro Asfalt – care efectuează activități topografice și fac pregătiri pentru platforma de acces la viitoarele tuneluri.
Lotul Margina – Holdea va include 2,13 kilometri de tunel forat cu două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu o platformă de 11,25 m.
După finalizarea lucrărilor pe acest lot, șoferii vor putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Sibiu la Nădlac, granița cu Ungaria.