Turnul Fierarilor, situat din spatele Bisericii Mănăstirii din Cetatea Medievală a Sighişoarei, care a fost ridicat în anul 1631 pe temelia vechiului Turn al Bărbierilor, organizează prima ediţie a Tower International Arts Festival – TIAF.
Organizatorul TIAF, Claudiu Adam, a declarat, pentru AGERPRES, că acest festival este prima manifestare de amploare pe care Turnul Fierarilor o organizează, după ce obiectivul a fost concesionat de la municipalitate, în urmă cu un an.
„După concesionarea Turnului Fierarilor am încercat să îi redăm viaţa şi am organizat câteva evenimente mai mici. Tower International Arts Festival este primul eveniment de anvergură. Astfel, în perioada 20-21 august, ne întâlnim în Piaţa Muzeului, Cetatea Medievală Sighişoara, pentru o serie de concerte deosebite care au loc în cadrul primei ediţii TIAF – Tower International Arts Festival. Jazz-ul, Blues-ul, Teatrul, buna dispoziţie şi oamenii frumoşi se vor întâlni pentru două zile într-o locaţie inedită. Ziua de Vineri se va încheia cu un moment special ‘The Retro Barn’ la The Dallas Barn, cartierul Venchi Sighişoara, unde organizatorii pregătesc un eveniment cu muzică retro, spectacol de lumini şi decor tematic, într-o locaţie inedită, pe marginea lacului”, a arătat Claudiu Adam.
Sursa: TIAF – Tower International Arts Festival/Facebook.com
Pe parcursul festivalului, Turnul Fierarilor, care este un element aparte în peisajul medieval sighişorean, fiind decorat cu console, guri de păcură şi goluri de tragere, va oferi un concert acustic susţinut de Grupul „Bourbon Jazz Unit „, în Piaţa Muzeului, un concert The RETRO Barn – Venchi, un concert Acustic Andrei Petru, voce şi chitară, un concert Acustic Ana Maria Galea (voce) şi Daniel Csikos (pian) şi un moment special live cu DJ Stefan Biniak.
De asemenea, în cadrul TIAF, Teatrul T.a.C.T va juca piesa „Cerere în căsătorie” cu Gianina Iconaru, Ştefan Abrudan şi Eugen Pădureanu, în Piaţa Muzeului. AGERPRES