UDMR a prezentat la Bruxelles situaţia Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş
 UDMR a prezentat la Bruxelles situaţia Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş

 UDMR a prezentat la Bruxelles situaţia Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş

 

UDMR a organizat, joi, la Bruxelles, şedinţa grupului parlamentar, la care a fost invitat secretarul general al PPE, Antonio Lopez-Isturiz White. Au fost discutate ultimele evoluţii ale situaţiei privind reînfiinţarea Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş, în special decizia CCR de luni, prin care proiectul de lege al Uniunii a fost declarat neconstituţional.

Membrii grupurilor parlamentare ale UDMR s-au întâlnit, la Bruxelles, şi cu europarlamentarii maghiari din Partidul Popular European. „Atât timp cât avem reprezentanţi maghiari în Parlamentul European, cauza maghiară, problemele maghiarilor din România trebuie aduse în atenţia forului european. Toate discuţiile de la Bruxelles au avut scopul de a transmite Uniunii Europene necesitatea soluţionării problemei minorităţilor naţionale autohtone. Maghiarii din România trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi în ţara lor la fel ca celelalte minorităţi autohtone din Tirolul de Sud, Finlanda şi Belgia”, a subliniat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

 

Agerpres