Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat presei, vineri, la Târgu Mureş, că politicienii din Ungaria nu pot influenţa cu nimic nici campania electorală din România, nici rezultatul alegerilor şi crede că reprezentanţii FIDESZ ‘au tras concluziile de rigoare’ după campania de la locale.
‘Noi am avut o întâlnire acum o săptămână cu Orban Viktor, cu premierul Ungariei. Eu, ceea ce am spus la acea întâlnire – sper că a tras concluziile de rigoare FIDESZ-ul şi Guvernul Ungariei din campania pentru locale. Au venit, au încercat să facă campanie, nu numai că n-au avut succes, dimpotrivă. Deci ei pot să vină şi acum, cum să vă spun – maghiarimea oricum nu e influenţată de aceste apariţii. E problema lor. Deci ei trebuie să clarifice atunci când, spre exemplu, la alegerile locale Kover Laszlo, preşedintele Parlamentului Ungariei a mers în acelaşi avion cu Nemeth Zsolt, au coborât la Târgu Mureş din avion, unul s-a dus în dreapta să facă campanie la unul din partiduleţe, celălalt – la celălalt partiduleţ. Eu credeam că au tras concluziile de rigoare, nu e niciun fel de problemă, pot să vină, dar nu influenţează cu nimic nici campania noastră, nici rezultatul alegerilor’, a declarat Borbely.
Vicepreşedintele politic al UDMR a răspuns astfel anunţului făcut de Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) potrivit căruia la lansarea candidaţilor formaţiunii pentru alegerile parlamentare, programată sâmbătă, la Cluj Napoca, va participa şi Nemeth Zsolt, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria.
Laszlo Borbely a mai declarat, vineri, după ce UDMR a înregistrat la Biroul Electoral Judeţean Mureş candidaturile organizaţiei pentru colegiile parlamentare din judeţ, că obiectivul minim este cel puţin păstrarea numărului de deputaţi şi senatori, atât la nivel de judeţ, cât şi pe plan naţional.
‘Dar sper să avem mai mulţi. Naţional, tot aşa, deci să avem cel puţin aceiaşi (acelaşi număr, n.r.) deputaţi şi senatori câţi am avut acum patru ani. Nu va fi uşor, pentru că dacă va fi o bătălie crâncenă, ceea ce înseamnă o prezenţă mare la vot a populaţiei româneşti, atunci trebuie să ne mobilizăm şi noi’, a arătat Borbely.
AGERPRES