La alegerile parlamentare de anul acesta, UDMR oferă opoziţiei sale două locuri eligibile pe lista sa, a anunţat preşedintele uniunii, Hunor Kelemen, vineri, după şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii (CPU), în cadrul căreia a fost finalizată lista candidaţilor. Deşi la alegerile locale din luna septembrie rezultatele Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT) – formată din Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi Partidul Civic Maghiar (PCM) – au fost mai slabe decât cele obţinute în anul 2016 de PCM, au considerat că, în ciuda obţinerii a 92% dintre voturile maghiarilor, trebuie să fie generoşi, motiv pentru care au oferit opoziţiei două locuri eligibile, la fel ca acum patru ani, a spus politicianul. Au făcut asta deoarece obiectivul este ca maghiarii să aibă o reprezentare parlamentară puternică, a spus preşedintele UDMR.
Hunor Kelemen a anunţat că József Kulcsár-Terza, care deţine şi
în prezent un mandat de deputat, va ocupa locul al 3-lea în judeţul
Mureş pe lista pentru Camera Deputaţilor, iar Zoltán Zakariás,
preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Locali al PPMT, ocupă
locul 5 pe lista din Harghita. Lui Zakariás Benedek, reprezentant
al etnosporei, i s-a asigurat un loc pe lista din Covasna, iar lui
Csongor Oltean, candidatul Consfătuirii Tinerilor Maghiari din
Transilvania (Miért), i s-a oferit locul 3 pe lista din Bihor, un
loc pe care UDMR-ul ba l-a câştigat, ba l-a pierdut.
Întrebat de presă, Hunor Kelemen a mai specificat că a purtat
negocieri şi cu Árpád Gálfi, primarul reales al Odorheiului
Secuiesc, care a câştigat un nou mandat în culorile Partidului
Oamenilor Liberi (POL), dar nu se pot alia cu POL, iar cu persoana
fizică Árpád Gálfi nu pot încheia un acord. Cu toate acestea, a
promis că vor ajuta oraşul Odorheiu Secuiesc şi oamenii din
regiune, atunci când acest lucru va fi necesar.
MTI