Într-un comunicat de presă, transmis marți de Uniunea Democrată Maghiară din România UDMR, formațiunea maghiară a subliniat faptul că se va continua continua acordul de colaborare cu coaliţia guvernamentală. Problema Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureş reprezintă o prioritate şi în sesiunea următoare
„Am decis să menţinem acordul de colaborare…
… parlamentară cu coaliţia guvernamentală. Învăţământul în limba maghiară, drepturile comunităţii, consolidarea clasei de mijloc şi a statului de drept, eradicarea sărăciei şi îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor – sunt priorităţile noastre”, a declarat, marţi, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, după şedinţa grupurilor reunite ale Uniunii.
Preşedintele Kelemen Hunor a precizat că, în 2018, izolarea nu poate fi un scop al UDMR în Parlament. Uniunea doreşte să se implice în dialog cu toate partidele parlamentare însă, până acum, din partea opoziţiei nu a existat nicio propunere concretă în vederea soluţionării problemelor cu care se confruntă comunitatea maghiară.
Acordul de cooperare parlamentară cu PSD – ALDE asigură Uniunii suportul necesar unui dialog constructiv
„Am criticat şi până acum coaliţia, ne-am exprimat opiniile şi în legătură cu programul de guvernare, dar am avut această atitudine în cazul fiecărei iniţiative pe care nu o puteam susţine”, a subliniat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Potrivit afirmaţiilor sale, coaliţia are acum o majoritate în Parlament, dar pentru succesul unui proiect de lege sunt necesare încă 44 – 45 de procente pe lângă cele 6 cât deţine UDMR.
În cadrul şedinţei comune, grupurile parlamentare ale UDMR au enumerat domeniile care vor reprezenta o prioritate în sesiunea parlamentară de primăvară din 2018. Deputaţii şi senatorii Uniunii au apreciat că, în acest moment, sunt necesare iniţiative care să ofere soluţii viabile, menite să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor, să diminueze numărul celor aflaţi în pragul sărăciei extreme, să consolideze statul de drept şi drepturile comunitare.
Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a subliniat că deputaţii UDMR vor trata prioritar, şi în această sesiune, proiectele legislative iniţiate de Uniune care se află deja pe agenda Parlamentului şi că urmează să fie elaborate alte amendamente legislative pentru un sistem de educaţie mai puternic, un nivel de trai mai ridicat şi pentru eradicarea sărăciei: „În 2018 obiectivul nostru este să căutăm în Parlament parteneri care sprijină proiectele noastre. În acelaşi timp, trebuie să ne asigurăm că retorica naţionalistă nu va afecta propuneri importante, de care avem nevoie în această ţară: avem nevoie de pachete legislative bazate pe o viziune pentru viitor, favorabile pentru toţi cetăţenii. O astfel de propunere legislativă este iniţiativa noastră care vizează sprijinirea familiilor mari şi sprijinirea regiunilor cu un ritm de dezvoltare economica mai lentă. Totodată, UDMR propune şi scăderea cheltuielilor de întreţinere prin reducerea valorii TVA pentru apa reziduală, aşa cum se procedează şi în cazul apei potabile”. Korodi a precizat, de asemenea, că în vederea garantării statului de drept, deciziile Curţii Constituţionale, directivele Uniunii Europene şi deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului trebuie introduse în legislaţia actuală.
„Continuăm activitatea noastră şi în domeniul educaţiei…
… de exemplu, proiectul nostru care prevede obligativitatea înscrierii copiilor în grupele intermediare la grădiniţă, sau proiectul de finanţare normativă pentru creşe, care se află în procedură parlamentară. Totodată, ar trebui îmbunătăţită legislaţia cu privire la finanţarea normativă a educaţiei în limbile minorităţilor naţionale”, a spus liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor. Korodi a adăugat că reprezentanţii UDMR vor susţine în continuare, în Camera inferioară a Parlamentului, proiectele de lege iniţiate de Uniune, cum ar fi sprijinirea unor instituţii culturale aflate în subordinea autorităţilor locale, care se confruntă cu dificultăţi financiare, elaborarea unui cadru legislativ pentru reglementarea muncii în folosul comunităţii, sau iniţiative care ţintesc îmbunătăţirea sistemului de servicii sociale. „Scopul nostru este de a depune proiecte de modificări legislative care urmăresc descentralizarea, un principiu care se regăseşte şi în programul de guvernare şi sporirea calităţii serviciilor publice oferite de administraţiile locale şi judeţene”, a arătat Korodi Attila.
„Pe agenda Senatului…
… în sesiunea parlamentară din primăvară se vor regăsi mai multe proiecte legislative ale UDMR menite să garanteze informarea eficientă a cetăţenilor şi contracararea unor practici administrative care îngreunează inutil funcţionarea autorităţilor locale şi prezintă un exces de birocraţie pentru întreprinderi şi pentru cetăţeni. O astfel de propunere legislativă a Uniunii este cea care ar aduce modificări legii privind funcţionarea Curţii de Conturi, creând posibilitatea pentru administraţiile locale şi instituţiile publice să solicite clarificări oficiale privind aplicarea corectă a prevederilor legale atunci când demarează procedurile de achiziţii din bani publici”, a explicat liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila. El a adăugat că, de multe ori, greşelile se comit nu din rea-credinţă, ci pentru că prevederile legale sunt interpretabile. Totuşi, instituţiile care comit aceste greşeli sunt sancţionate grav de Curtea de Conturi. Dacă aceste instituţii, aceşti oameni ar fi corect informaţi, s-ar putea evita cheltuirea banilor publici în mod necorespunzător.
„În acest moment, practicile din acest domeniu nu sunt în avantajul cetăţenilor. Autorităţile locale şi judeţene, când demarează proceduri de achiziţie publică, sunt nevoite să aleagă cele mai ieftine oferte care, aproape întotdeauna, înseamnă investiţii şi servicii a căror calitate lasă de dorit. Indiferent că vorbim de asfaltarea drumurilor sau achiziţia altor servicii publice, avem convingerea că raportul calitate-preţ este principiul după care aceştia trebuie să se ghideze . Practica din domeniul achiziţiilor publice trebuie schimbată. Am elaborat un proiect legislativ în acest sens”, a subliniat Cseke Attila.
Modificarea Codului Administrativ va reprezenta, în continuare, o prioritate pentru UDMR, în această sesiune parlamentară.
„Scopul nostru este de a asigura un cadru legislativ optim pentru servicii publice de calitate, de care vor beneficia toţi cetăţenii şi de a ne asigura că drepturile lingvistice se vor regăsi şi în noua lege a administraţiei publice”, a conchis Cseke Attila.
Comunicat de presă UDMR
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.