Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că înfiinţarea regiunilor, ca nivel administrativ între judeţe şi Guvernul central, este o greşeală pe care Uniunea nu vrea să o accepte, întrucât va reprezenta o adevărată catastrofă pentru comunitatea maghiară din România.
Kelemen Hunor a făcut aceste afirmaţii, miercuri, în deschiderea celei de-a X-a ediţii a taberei de vară a UDMR de la Izvoru Mureşului, în care le-a vorbit tinerilor prezenţi despre dilemele formaţiunii pe care o conduce, legate de modificarea Constituţiei.
Preşedintele UDMR a precizat că în urma discuţiilor cu reprezentaţii USL s-au obţinut rezultate importante pentru comunitatea maghiară legate de modificarea Constituţiei, cum ar fi completarea articolului 1, astfel încât minorităţile să fie acceptate ca factori care formează statul, înfiinţarea şi funcţionarea instituţiilor proprii, folosirea simbolurile comunităţilor locale şi naţionale sau consultarea reprezentanţilor comunităţii atunci când puterea ia deciziile referitoare la comunitatea în cauză.
Kelemen a opinat că toate aceste lucruri sunt extreme de importante dar, în acelaşi timp, apare o problemă cu care UDMR se confruntă, legată de regiunile administrative, cu care Uniunea nu poate fi de acord. Liderul Uniunii este de părere că România nu are nevoie de încă un nivel administrativ între judeţe şi Guvernul central, care ar însemna mai mulţi bani, birocraţie, ‘o recentralizare şi o modalitate de a lua atribuţiile de la consiliile judeţene’. În opinia lui Kelemen, acest lucru înseamnă ‘o catastrofă administrativă ‘atât pentru România, cât şi pentru comunitatea maghiară.
‘Dacă se înfiinţează şi regiunile administrative peste tot vom fi în minoritate (…) şi nu putem numi asta decât asimilare şi asta înseamnă începutul sfârşitului, în sens politic’, le-a spus Kelemen Hunor tinerilor, potrivit traducerii oficiale.
Preşedintele UDMR a explicat apoi presei că maghiarii nu vor mai conta în judeţele în care acum sunt majoritari şi deţin puterea în consiliilor locale şi judeţene şi de aceea crede că este nevoie de o abordare responsabilă şi nu doar de discuţii aritmetice.
‘Asta înseamnă că în Harghita, în Covasna, în Mureş noi nu vom mai conta, ceea ce nu putem accepta. Nu putem accepta o asimilare de acest gen, când până acum, inclusiv Ceauşescu şi-a dat seama că, vrei nu vrei, îţi plac, nu-ţi plac maghiarii, trăiesc în această zonă şi nimeni nu a fugit cu Harghita şi cu Covasna pe spate, sub braţe sau în rucsac în altă parte şi nu va fugi nici în continuare. Deci, din acest punct de vedere, eu cred că trebuie o abordare mult mai responsabilă şi nu se poate discuta doar aritmetic: domnule, dacă avem 70 la sută facem ce vrem cu ţara asta şi nu contează alte păreri şi alte perspective nu sunt interesante. (…)Noi nu vrem să acceptăm (nr: regionalizarea n.r.), noi considerăm că este o greşeală şi o catastrofă, este o greşeală capitală (…)’, a spus Kelemen.
Întrebat dacă UDMR va vota Constituţia în actuala formulă, preşedintele UDMR a a spus că ‘probabil nu’.
Kelemen Hunor a criticat şi faptul că nu există un proiect concret scris legat de regionalizare, ‘care arată o seriozitate ieşită din comun, aşa cum suntem obişnuiţi în această zonă a Europei’ dar şi că se induce în eroare opinia publică, prin declaraţii potrivit cărora de înfiinţarea regiunilor depinde absorbţia fondurilor europene.
‘Nu avem nevoie de aşa ceva, nu cere nimeni de la noi aşa ceva, nu cere nici Uniunea Europeană şi e o minciună absolut clară când cineva spune că altfel nu vom reuşi să luăm banii de la UE. Nu are nicio legătură absorbţia fondurilor europene cu regiunile administrative, nu există nicio legătură logică’, a afirmat Kelemen.
El şi-a exprimat speranţa că până la votul în Parlament se vor redeschide discuţiile pe această temă, mai ales că atât Consiliul Legislativ cât şi Curtea Constituţională vor formula, probabil, obiecţii serioase, ‘iar majoritatea formată din PNL şi PSD a promis că va ţine cont de observaţiile Comisiei de la Veneţia’.
Aproximativ 200 de tineri participă, începând de miercuri, la Izvoru Mureşului, la cea de-a zecea ediţie a taberei de vară a UDMR, intitulată ‘Tineretul şi Uniunea Europeană’, care în acest an are ca temă centrală ‘ ‘O Europă în schimbare, o Transilvanie în schimbare’, iar printre subiectele principale de dezbatere se numără amendarea Constituţiei, regionalizarea, Iniţiativa civică europeană a UDMR sau alegerile europarlamentare din 2014.
AGERPRES