Sala mare a Palatului Culturii rămâne gazdă primitoare pe tot parcursul lunii iunie. Primul moment extraordinar este dedicat tuturor absolvenților și va fi susținut miercuri, 6 iunie, de către Corul Mixt al Filarmonicii împreună cu organista Molnár Tünde.
„Am bucuria să dirijez acest valoros colectiv artistic care va interpreta câteva lucrări de excepție din literatura corală universală și autohtonă. De asemenea, mă bucur să o auzim cu această ocazie pe soprana Iordache Beatrice, care prin rolul ei solistic va întregi frumusețea mesajului coral. Îi mulțumesc pe această cale și Doamnei Sikó Szidónia care și în această stagiune mi-a fost alături la pregătirea bogatului repertoriu coral interpretat. Organista Filarmonicii, Doamna Molnár Tünde va întregi programul serii prin interpretarea unor lucrări din creația lui J.S.Bach, C.Franck , Liszt F. și Max Reger”.
Joi, 7 iunie, valorosul nostru colectiv simfonic îl va avea la pupitru pe tânărul dirijor Yu-An Chang din Taiwan, cel care a câștigat în 2016 prestigiosul Concurs Internațional de dirijat Jeunesse Musicales din București, și unde începând de anul trecut am onoarea să fiu membru în juriul Concursului. Programul propus de dirijorul oaspete cuprinde Uvertura Coriolan de L.van Beethoven, Concertul pentru violoncel și orchestră în mi minor de E.Elgar, care ne va fi tălmăcit de Ion Storojenco, valorosul solist fiind prezent pentru prima oară pe scena noastră. În partea a doua a concertului va fi interpretată Simfonia nr.7 în re minor de A.Dvořak.
O zi mai târziu, vineri, 8 iunie, cu prezentare în limba română de la ora 12 și de la ora 13 cu prezentare în limba maghiară vom încheia stagiunea concertelor lecție și educative. Orchestra simfonică avându-l la pupitrul dirijoral pe tânărul și valorosul muzician tîrgumureșean, Remus Grama îi va acompania pe soliștii Ioniță Diana, Dávid Gergő, Străulea Darius, Todoran Iulia Teodora, Ferenczi Balázs și Nagy Krisztina, toți cei șase tineri fiind elevi de excepție ai Liceului Vocațional de Arte din municipiul nostru. Vor prezenta lucrările interpretate doamnele profesoare Carla Gliga și Fülöp Klára cărora le mulțumesc pentru aportul de excepție adus și pe parcursul acestei stagiuni în vederea atragerii și educației pentru muzică a elevilor mureșeni prezenți la concertele dedicate lor.
Generația mai în vârstă își amintește de Maestrul Erich Bergel, unul dintre cei mai renumiți dirijori români și care a avut o strălucită carieră internațională, dar care a fost prezent în nenumerate rânduri și pe scena noastră. Anul acesta se împlinesc două decenii de la moartea lui, iar Concertul extraordinar dedicat memoriei acestui mare artist îl vom susține joi, 14 iunie. La pupitrul dirijoral îl avem invitat pe Maestrul Jankó Zsolt din Cluj Napoca care a ales pentru acest concert In memoriam Simfonia nr.4 în Si bemol major de L.van Beethoven. Tot in memoria marelui dirijor român, renumita violonistă Cristina Anghelescu va interpreta dificilul dar superbul Concert pentru vioară și orchestră de J.Brahms.
Marți, 19 iunie, o formație de prestigiu a Filarmonicii, Cvartetul „Tiberius” va susține Concertul extraordinar de închidere a stagiunii camerale. Artiștilor Cvartetului nostru li se alătură în scenă și Cvartetul de coarde “Arcadia”, formație clujeană la fel de valoroasă și cu un palmares de invidiat. Programul serii este foarte bine gândit și cuprinde Sextetul de coarde nr.1 în Si bemol major, op.18 de J.Brahms și Octetul de coarde în Mi bemol major, op. 20 de F.Mendelssohn-Bartholdy.
Joi, 21 iunie, obișnuitul concert simfonic este dirijat de Maestrul Valentin Doni care ne propune în deschidere Amurgul de toamnă de A.Alessandrescu. Avem plăcerea să o ascultăm apoi în Concertul pentru pian și orchestră nr.12 în La major, KV 414 de W.A.Mozart pe tânăra pianistă tîrgumureșeană Csegzi Zsuzsanna care de câțiva ani își desăvârșește cariera artistică în Austria. În final vom putea audia o bijuterie simfonică beethoveniană, Simfonia nr. 2 în Re major.
Ca de obicei, sfârșitul stagiunii îl marcăm de câțiva ani buni printr-un program special de Bijuterii muzicale. Cea de șaizeci și opta stagiune a Filarmonicii de Stat Tîrgu Mures va fi declarată oficial încheiată prin Concertul extraordinar de închidere dirijat de Maestrul Franz Lamprecht din Germania, principal dirijor invitat al orchestrei noastre. Sub bagheta lui vor răsuna acordurile de final cu interpretarea unor lucrări de excepție semnate de S.Fain, M.Ponce, P.I.Ceaikovski, A.Parlow, J.Strauss jr., L.Anderson, Rózsa M., J.Ph.Sousa, J.Barry, M.Kanen și Ch.Sayre. Felicit cu acest prilej pe toți artiștii Filarmonicii noastre precum și colegii din administrație pentru toată pasiunea, profesionalismul și uriașa muncă depusă în vederea realizării cu succes a proiectelor propuse pentru stagiunea pe care o încheiem. Le mulțumesc tuturor invitaților noștri, dirijori și soliști din țară și de peste hotare care au contribuit prin arta lor interpretativă la transmiterea crezului nostru artistic. Sunt recunoscător Consiliului Județean Mureș, a conducerii acestuia, pentru sprijinul material fără de care ar fi imposibil să ne ducem la bun sfârșit menirea noastră aici în spațiul cultural și spiritual mureșean atât de bogat și variat. Dar în mod special doresc să vă mulțumesc Dumneavoastră, melomanii tîrgumureșeni care ne susțineți cu atâta căldură săptămână de săptămână, iar cu aplauzele venite din suflet răsplătiți efortul nostru!
Dragi prieteni, până la toate reîntâlnirile noastre vă spun ca de obicei, să auzim numai de bine!
A transmis Vasile Cazan, dirijor, Managerul Filarmonicii de Stat Tîrgu Mureș.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.