Compania aeriană Ryanair face ultimele pregătiri pentru lansarea zborurilor sale efectuate de la Aeroportul Internațional “Transilvania” Tîrgu Mureș, opt membri ai personalului aeroportuar fiind instruiţi în cursul acestei săptămâni la sediul central al companiei din Dublin, Irlanda. Întreg personalul Aeroportului “Transilvania” implicat în activităţile de trafic aerian se pregăteşte pentru demararea activităţii operatorului aerian irlandez Ryanair de la Tîrgu Mureş, pe baza manualelor puse la dispoziţie de compania aeriană.
Ryanair este o companie aeriană irlandeză care îşi are sediul principal în Dublin, fiind liderul companiilor aeriene de tip low-cost din Europa, având peste 53 de baze aeriene şi efectuând 1500 de rute în 28 de țări, conectând astfel peste 168 de destinaţii.
În ianuarie 2013, Aeroportul Internațional “Transilvania” Tîrgu Mureș a semnat cu Ryanair un parteneriat pe o perioadă de cinci ani, activitatea companiei aeriene irlandeze de la Tîrgu Mureş debutând la sfârşitul lunii aprilie 2013, cu efectuarea de două noi rute internaţionale către Bruxelles şi Pisa, cu o frecvenţă de patru zboruri săptămânale. Începând de marţi, 30 aprilie 2013 compania aeriană Ryanair operează prima sa cursa aeriană de la Tîrgu Mureş cu destinaţia Bruxelles (Aeroportul Charleroi) cu o frecvenţă de două zboruri săptămânale efectuate marţea şi vinerea, urmând ca joi, 2 mai 2013 să devină operaţional şi zborul cu destinaţia Pisa (Aeroportul Galileo Galilei), tot cu o frecvenţă de două zboruri săptămânale, operate în zilele de joi şi duminică.
Sursa: Aeroportul Transilvania Tîrgu-Mureș