Pelerini din toată lumea vor participa, sâmbătă, la procesiunea de Rusaliile Catolice de la Şumuleu-Ciuc, considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est, organizatorii efectuând ultimele pregătiri pentru buna desfăşurare a evenimentului religios.
Unii dintre pelerini au ajuns deja la Miercurea-Ciuc, parcurgând pe jos distanţe impresionante, de peste o mie de kilometri, pentru a participa la procesiune.
Vineri seara, la locul pelerinajului vor ajunge şi aproximativ trei sute de pelerini călare, în frunte cu secretarul de stat pentru politici naţionale din Guvernul Ungariei, Potápi Árpád János.
Aceştia vor aduce la Şumuleu Ciuc panglicile pe care se află rugăciunile celor care nu vor putea participa la eveniment, tradiţia fiind instituită în anul 2020, când pelerinajul a fost anulat, din cauza pandemiei.
Pregătirile pentru acest mare eveniment au început de mai mult timp, organizatorii pelerinajului, Ordinul Franciscan, împreună cu autorităţile, punând la punct, în această săptămână, ultimele detalii.
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat, în urmă cu câteva zile, că la pelerinaj sunt aşteptaţi 300.000 de oameni, cărora le-a transmis că sunt bine-veniţi şi i-a îndemnat să aibă grijă unii de ceilalţi şi să se roage împreună „pentru binele comunităţii, pentru binele ţării, pentru binele Europei”.
Vineri după-amiază, circulaţia pe mai multe străzi din municipiu, aflate în apropierea locului de desfăşurare a procesiunii, va fi interzisă, fiind permis doar accesul autospecialelor de intervenţie.
De asemenea, s-au instituit reguli privind comerţul stradal şi au fost amenajate locuri pentru parcarea vehiculelor, dar şi pentru cei care vin la pelerinaj cu căruţa.
Sute de angajaţi ai Ministerului de Interne – jandarmi, poliţişti şi pompieri – sunt mobilizaţi pentru buna desfăşurare a evenimentului, la fel ca şi zeci de echipaje medicale, salvamontişti sau voluntari de la Crucea Roşie.
Mottoul din acest an al pelerinajului, care are o istorie de peste 450 ani, este ‘Reînnoiţi-vă!”, slujba urmând să fie oficiată de episcopul diecezei romano-catolice din oraşul ungar Pécs, Felföldi László, care este singurul invitat la eveniment.
Restul persoanelor care participă, inclusiv oficiali din Guvernul de la Budapesta, vin la Şumuleu Ciuc în calitate de pelerini, la acest eveniment nefiind permise discursuri politice.
Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are în centrul său statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în biserica franciscană.
Legenda spune că în anul 1567 principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, ar fi încercat să le impună unitarianismul credincioşilor romano-catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Caşin şi oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reuşit să se opună şi să îşi păstreze credinţa strămoşească.
De atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de limbă maghiară, vin în pelerinaj la Biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc.
Acest cunoscut sanctuar dedicat Fecioarei Maria a fost vizitat, în anul 2019, de Papa Francisc, care a oficiat o slujbă chiar de la altarul unde se ţine slujba de Rusalii, prilej cu care a fost scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial. AGERPRES