Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș a luat act cu îngrijorare de faptul că a redevenit subiect de negociere politică uitându-se prea repede experiența anterioară din anul 2012 care a condus la căderea guvernului în funcție printr-o moțiune de cenzură.
Atragem atenția decidenților politici că acum, ca și atunci, sunt încălcate în mod evident două prevederi constituționale: interdicția ingerințelor politice în viața academică și autonomia universitară.
Deși în perioada 2012-2014, în urma mai multor procese finalizate cu hotărâri definitive și irevocabile, Universitatea a avut de fiecare dată câștig de cauză, consfințindu-se astfel legalitatea tuturor deciziilor luate de Senatul universitar, astăzi asistăm la realimentarea politică a unui conflict major care părea rezolvat.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș solicită în mod imperativ să nu redevină subiect de negociere politică. În interiorul Universității, în activitatea academică a cadrelor didactice și a studenților, altele sunt prioritățile și valorile. Respingem categoric riscul iminent al disfuncționalităților majore în viața universitară pe care această dispută politică ar redeclanșa-o.
În situația în care se va recurge la decizii politice care să implice Universitatea, vom declanșa o reacția de apărare fermă, în limitele legii și a principiilor de guvernare corecte.
Solicităm întregului mediu academic și societății civile să susțină autonomia universitară iar celui politic să accepte necondiționat și definitiv că Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș nu este și nu trebuie să devină subiect de capital politic pentru niciun partid., se arată în comunicatul semnat de
Conducerea Universității de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș.
EM