Deputatul PSD Florin Buciu a declarat vineri că speră ca Guvernul să aprobe cât mai repede modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii în sensul creării posibilităţii de înfiinţare a reţelei universitare de sănătate, astfel Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş va putea înfiinţa o extensie în Germania. ‘ În modificarea Legii 95/2006 se vorbeşte de reţeaua de sănătate a universităţilor şi facultăţilor de medicină. Acest lucru înseamnă că UMF-urile din România vor putea avea propriile spitale, după modelul care funcţionează în acest moment în toată Europa’, a arătat Buicu, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.
Acesta a susţinut că dacă înfiinţarea spitalelor universitare se va putea realiza, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş intenţionează să deschidă şi în Germania o extensie a spitalului universitar din Târgu Mureş. ‘Salut decizia UMF din Târgu Mureş, luată în şedinţa Senatului de acum două zile, prin care şi-a dat acordul pentru deschiderea unei extensii în Germania. Înseamnă, de fapt, o deschidere a zonei academice – în prima fază medicală – către Europa’, a susţinut dr. Florin Buicu.
Deputatul a spus că, deşi se vorbeşte şi acum de spitale universitare sau spitale clinice, proprietatea acestora aparţine consiliilor judeţene sau primăriilor, iar prin definirea reţelei de spitale a UMF -urilor, acestea vor putea avea în proprietate aceste spitale. ‘Asta înseamnă că putem vorbi la nivelul judeţului Mureş de spitalul universitar, dar care ar putea să preia în coordonare inclusiv spitalele din Reghin, Sighişoara, Odorhei, Miercurea Ciuc sau alte oraşe din regiune. Pentru ca acest proiect să poată fi dus la împlinire, pentru a ajunge la un spital universitar, va fi nevoie şi de acordul comunităţilor, fie prin preluarea unuia dintre spitalele existente, fie prin construcţia unui spital nou’, a susţinut Florin Buicu.
AGERPRES