Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș a fost inclusă, în premieră, în prestigiosul clasament academic World Subject Rankings 2021, la domeniul Medicină (Clinical and Health).
Rezultatele au fost date publicității miercuri, 28 octombrie 2020, Universitatea noastră fiind una dintre cele 3 universități românești selecționate în acest an.
„Times Higher Education (THE) a anunțat astăzi rezultatele clasamentului mondial World Subject Rankings 2021, care acoperă 11 domenii: Arts and Humanities, Business and Economics, Clinical and Health, Computer Science, Education, Engineering, Law, Life Sciences, Physical Sciences, Psychology, Social Sciences. Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș accede în premieră în acest clasament academic prestigios, la domeniul Medicină (Clinical and Health), fiind una dintre cele 3 universități românești selecționate în acest an. Din nou, despre Târgu Mureș, de bine!”, a declarat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, Rectorul UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Sursa UMFST