Studenta Paula Ignat, anul III, programul de studii Limbi moderne aplicate (LMA) din cadrul Facultății de Științe și Litere „Petru Maior” a obţinut premiul al III-lea la Concursul naţional de traduceri (limba franceză) Mot-à-monde. Felicitări studentei care ne-a reprezentat cu succes!Derulat sub egida Institutului Francez, concursul propune anual spre traducere un fragment dintr-un autor francofon, laureat al Prix des Cinq continents de la Francophonie, oferit de Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Anul acesta, din juriu au făcut parte reputaţi traducători precum Bogdan Ghiu, Rodica Baconski, Letiţia Ilea şi Alina Pelea, care au evaluat traducerile unui extras din romanul Tous les enfants dispersés al autoarei rwandeze Béata Umubyeyi Mairesse.
Din partea Institutului Francez, dar și a membrilor juriului, au fost transmise felicitări studenților finaliști, fiind apreciate în acest context susținerea și pregătirea lor de către universitățile pe care le-au reprezentat. Câștigătorii competiției și membrii juriului vor avea prilejul de a o cunoaște pe autoarea Béata Umubyeyi Mairesse, în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor, ce va avea loc în luna noiembrie a acestui an.https://www.facebook.com/InstitutfrancaisdeCluj