Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș este cea de-a 79-a universitate cea mai sustenabilă din lume în clasamentul universitar mondial 2019 UI GreenMetric, fiind poziționată pe locul întâi în rândul universităților participante din România. Clasamentul a fost dat publicității în data de 3 decembrie 2019, fiind disponibil la adresa http://greenmetric.ui.ac.id/overall-rankings-2019/.
Scopul acestui clasament este de a oferi rezultatul sondajului online cu privire la starea și politicile actuale referitoare la Campusul Verde și la Durabilitate în universitățile din întreaga lume. Se așteaptă ca, prin atragerea atenției liderilor universității și a participanților, să se acorde mai multă atenție combaterii schimbărilor climatice globale, conservării energiei și apei, reciclării deșeurilor și transportului ecologic. Astfel de activități necesită schimbarea comportamentului și acordarea unei atenții sporite durabilității mediului, precum și a problemelor economice și sociale legate de sustenabilitate.
Anual sunt colectate date numerice de la universități din întreaga lume și sunt prelucrate datele furnizate pentru a ajunge la un punctaj unic care să reflecte eforturile depuse de fiecare instituție pentru a implementa politici și programe sustenabile pentru mediul înconjurător. Universitățile sunt clasificate în funcție de acest scor, clasamentul fiind util liderilor universităților în eforturile lor de a pune în aplicare politici ecologice și de a gestiona schimbările de comportament în rândul comunității academice.
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș se angajează să promoveze sustenabilitatea, având ca slogan „Modul de a fi al UMFST este sustenabil!”. Aceasta a stabilit obiective pentru dezvoltarea durabilă și întreprinde acțiuni referitoare la: amplasament și infrastructură; energie și schimbări climatice; deșeuri; consumul de apă; transport; educație și cercetare, pe care le prezintă pe pagina dedicată sustenabilității la adresa https://green.umfst.ro/.
Grija pentru mediu și promovarea unei vaste agende de sustenabilitate sunt parte integrantă a activităților profesionale ale UMFST și a managementului universității. Ne propunem să urmăm și să promovăm bune practici de sustenabilitate, să reducem impactul asupra mediului al tuturor activităților noastre și să ajutăm studenții și părțile interesate să facă același lucru.