Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a fost distinsă cu medalia de argint la German Medical Award 2025, una dintre cele mai importante recunoașteri internaționale pentru excelență și inovație în domeniul medical.
Premiul onorează viziunea și caracterul inovator al proiectului educațional internațional derulat la Campusul UMFST-UMCH din Hamburg, devenit un exemplu de colaborare academică europeană.
Ceremonia a avut loc joi, 9 octombrie, la Düsseldorf, în prezența ministrului pentru muncă, sănătate și asistență socială al landului Nordrhein-Westfalen, Karl-Josef Laumann, dar și a numeroaselor personalități marcante din mediul universitar, medical și cultural german.
Această distincție confirmă recunoașterea internațională a UMFST și reafirmă angajamentul universității pentru o educație medicală modernă, deschisă și conectată la valorile europene.
E pluribus unum.
Leonard Azamfirei