Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș se poate lăuda cu studenții săi nu doar pe plan educațional, ci și sportiv.
Studentul masterand Stanciu Nicolae, multiplu campion național, european și mondial, demonstrează că performanța se realizează cu sacrificii, sudoare și ambiție și că niciun vis nu e prea îndepărtat.
Astfelul, medicul rezident ortoped va reprezenta cu mândrie Universitatea la Campionatul European Universitar de Karate, care se va desfășura în perioada 30 iulie – 4 august 2019. Orașul gazdă va fi Zagreb, minunata capitală a Croației. Îi dorim mult succes și sperăm să urce pe podium, pentru proba de Kumite Individual, +84 kg.