A fost mare sărbătoare și la Reghin cu prilejul împlinirii a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române. Primăria a organizat un spectacol folcloric care a umplut până la refuz Sala Mare a Casei de Cultură ,,Eugen Nicoară”.
Programul a început cu alocuțiunile rostite de preotul protopop Teodor Beldean care a fost urmat de profesorul de istorie Simion Bui. Vorbitorii au subliniat semnificația și importanța istorică a actului înfăptuit la 24 ianuarie, 1859.
Program artistic încărcat
Au urcat pe scenă artiștii Ansamblului folcloric Mureșul care au adus pentru reghineni spectacolul intitulat ,,Ritmuri din străbuni”, pus în scenă de coregraful Marin Barbu.
Dansatorii ansamblului și soliștii Leontina Pop, Dorina Grad, Dorina Oprea, Maria Sântean Faghiura și soții Țogorean au încântat publicul cu prestațiile lor de înaltă ținută.
Sala a vibrat odată cu cei de pe scenă, reghinenii au fredonat timp de 3 ore melodiile cunoscute și îndrăgite de ei. Spectacolul a continuat cu recitalul susținut de solistul Marius Ciprian Pop care a fost acompaniat de orchestra instituției gazdă, dirijată de profesorul Ioan Conțiu.
Cuvinte pentru suflet
Artistul a venit la Reghin cu cele mai cunoscute cântece ale sale, dar a ținut să rostească și câteva cuvinte adecvate momentului, accentuând ideea de patriotism și dedicare.
Marius Ciprian Pop și-a încheiat discursul invitând pe primarul Reghinului pe scenă în fața reghinenilor. ,,Poate că n-am plecat destul genunchii să ne trimită Dumnezeu mai mulți oameni ca doamna primar și acolo la nivel înalt să fie oameni care în viața lor au competență, să fie numiți pe competență. Asta ne trebuie. Deci nu am făcut politică, încă o dată spun lucrul acesta, ci doar am vrut să vorbesc în numele dumneavoastră, a celor care aveți tricolorul în suflet. Iertați-mă vă rog frumos, iertați-mă doamnă primar. La mulți ani de Ziua Unirii, la mulți ani România”.
Deosebit de emoționată, Maria Precup a pășit pe scenă spunând că de data aceasta a preferat să nu își pregătească un discurs ,,dar nu m-am înțeles cu domnul Marius Ciprian Pop să îl țină în locul meu…. Sunt mândră de această sărbătoare, am emoții de fiecare dată la organizarea unui asemenea eveniment, dar avem un public care înțelege mesajul, iar mesajul a fost puternic, alegerea a fost bună, publicul a rezonat cu ceea ce s-a întâmplat astăzi și le mulțumesc tuturor artiștilor de pe scenă, colegilor mei care au organizat evenimentul și nu în ultimul rând celor care au fost în sală”, a adăugat primărița care a fost invitată în scenă și mai devreme de membri ansamblului Mureșul.
Seara s-a încheiat…
… cu o uriașă horă a unirii în centrul orașului pe acordurile fanfarei municipale. S-au prins la joc toți cei peste 400 de oameni participanți la spectacol, dar și trecători care la acea oră s-au aflat prin oraș.
Emeșe Ardelean