Un autobuz care efectua curse regulate în judeţul Mureş a luat foc, vineri, pe DN 14, aproape de Sighişoara, şoferul acestuia evacuând la timp toţi pasagerii, astfel că nu au fost înregistrate victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un autobuz în care se aflau 20 de persoane a ars în totalitate, vineri, în timp ce se deplasa pe DN 14, pe raza localităţii Daneş, iar şoferul acestuia a sesizat din timp focul, a oprit pe partea dreaptă şi a evacuat la timp toţi pasageri.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, căpitan Cristian Virag, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că 12 pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor.
”Şoferul a observat la timp incendiul, a tras pe dreapta şi a evacuat toţi pasagerii. La sosirea pompierilor o parte dintre ei au plecat, deoarece incendiul s-a produs aproape de Sighişoara. Nicio persoană nu a fost rănită”, a spus Cristian Virag.
Autobuzul efectua curse regulate în judeţul Mureş, în localitatea Sighişoara şi împrejurimi, iar în urma incendiului a ars în totalitate.
La ora transmiterii acestei ştiri se efectuează o anchetă pentru a stabili cauzele izbucnirii incendiului.
Mediafax
Foto: Aron Daniela Maria