Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, incidentul a avut loc în Monor, județul Bistrița.
”În această dimineață, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit pentru efectuarea de cercetări, ca urmare a unui incident, produs în Monor. La fața locului, s-a constatat faptul că un bărbat, de 60 de ani, din Vătava, județul Mureș, angajat al unei societăți comerciale, s-ar fi accidentat în timp ce desfășura activități la o presă pentru reciclare”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a direcționat la fața locului mai multe echipaje de intervenție: un echipaj de pompieri, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.
Din păcate, bărbatul a fost găsit cu leziuni incompatibile cu viața, astfel că medicii au fost nevoiți să declare decesul la locul intervenției.
Polițiștii efectuează cercetări în acest caz pentru a stabili toate împrejurările în care a decedat bărbatul.
Totodată, dat fiind faptul că accidentul s-a produs la o societate comercială, polițiștii au sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, în vederea efectuării verificărilor ce se impun.