Un copil a căzut, miercuri, într-un canal din curtea şcolii din satul Ţigmandru, aparţinând comunei Nadeş, acesta fiind salvat de un adult care a intrat după el şi l-a ajutat să iasă în siguranţă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, căpitan Cristian Virag, adultul care a intrat în canal după copil nu a reuşit să iasă în prima fază, iar din acest motiv s-a solicitat intervenţia pompierilor militari.
În cele din urmă, bărbatul a ieşit din canal, toţi cei implicaţi fiind în siguranţă, conform sursei citate.
Poliţiştii au început cercetările împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului şi, deocamdată, Primăria Nadeş nu a precizat un punct de vedere cu privire la incident.
Toaleta veche a şcolii din Ţigmandru în care a căzut miercuri dimineaţa o fetiţă de 7 ani era închisă de mai multă vreme, întrucât administraţia publică locală a construit toalete moderne în clădirea şcolii, a precizat miercuri, pentru AGERPRES, viceprimarul comunei Nadeş, Florin Balu.
Conform acestuia, toaleta era ţinută ca rezervă în cazul în care ar fi fost probleme cu apa din fântâna şcolii, care alimentează grupul sanitar.
Balu a precizat că fetiţa, elevă la Şcoala din Ţigmandru, se juca în pauză împreună cu alţii copii când s-a întâmplat incidentul, iar colegii au dat alarma imediat ce aceasta a căzut în toaletă. Ulterior, un vecin din apropiere a intrat şi a scos-o.
‘Până am ajuns eu la şcoală, fetiţa a fost preluată de un echipaj SMURD, însă am înţeles că este bine. Toaletele nu mai sunt folosite de mult timp, acestea erau pline cu apă pluvială, nu neapărat cu dejecţii, iar apa măsoară undeva la un metru. Noi nu am demolat toaleta veche pentru a o ţine de rezervă în cazul în care apa din fântână care alimentează toaletele din şcoală s-ar fi terminat. Acum cred că vom pune o bandă metalică pentru ca niciun copil să nu mai poată să intre’, a mai spus Florin Balu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgneţă ‘Horea’ al judeţului Mureş, căpitan Cristian Virag, adultul care a intrat în canal după copil nu a reuşit să iasă în prima fază, iar din acest motiv s-a solicitat intervenţia pompierilor militari. În cele din urmă, bărbatul a ieşit din canal, toţi cei implicaţi fiind în siguranţă.
Poliţiştii au început cercetarea împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului.
AGERPRES
Foto: Arhivă