În data de 20 martie 2012, ora 15.30, persoana privată de libertate DUKA JOZSEF ATTILA a părăsit spaţiul destinat activităţilor educative, situat în exteriorul Penitenciarului de Minori şi Tineri Târgu Mureş, aflat în incinta Gospodăriei Agrozootehnice Sâncraiu de Mureş, judeţul Mureş. Persoana privată de libertate DUKA JOZSEF ATTILA (născută la data de 09/05/1992, fiul lui Natural şi JUDITH JULIA) este inclusă în categoria „Tineri” şi va fi propozabilă pentru liberarea condiţionată în data de 03.01.2013. Persoana condamnată execută o pedeapsă privativă de libertate de 1 an şi 6 luni, în regim semideschis, pentru infracţiunea de furt calificat, şi nu avea antecedente penale.
Cel în cauză a fost arestat de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş în data de 06.01.2012 şi depus la Penitenciarului de Minori şi Tineri Târgu Mureş în data de 19.01.2012. Primele măsuri luate de către conducerea Penitenciarului de Minori şi Tineri Târgu Mureş au fost: alarmarea unităţii şi crearea de grupe operative de urmărire, anunţarea Poliţiei Municipiului Târgu Mureş şi a Jandarmeriei, precum şi a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul acestei unităţi de detenţie. Infracţiunea de evadare este prevăzută de art.269 Cod Penal şi se pedepseşte cu o pedeapsă de la 6 luni la 2 ani închisoare.
Persoanele care deţin informaţii cu privire la persoana privată de libertate în cauză sunt rugate să contacteze Penitenciarului de Minori şi Tineri Târgu Mureş, la numerele de telefon 0265.264.276, sau 0265.261.565, sau să anunţe cel mai apropiat echipaj de poliţie.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.