Marius Marian este elev în clasa a XI elev la Liceul Teoretic ”Andrei Bârseanu” din Târnăveni, județul Mureș. Pe semestrul I i-a fost scăzută nota la purtare la 8, nu din cauză că nu ar fi mers la cursuri sau ar fi făcut grav ceva care să contravină regulamentului școlar, ci pentru că are părul puțin mai lung. Marius are media generală de 8.50, învață bine și este respectuos cu profesorii. În septembrie anul trecut, înainte de începerea anului școlar, avea de gând să se tundă, dar nu l-a găsit de frizerul care îl tundea de obicei și s-a dus cu părul lung la școală. De atunci au început probleme.
”În clasa a IX-a și a X-a l-am tuns, pentru că așa ni s-a impus. Acum nu și-a găsit stilistul, știți cum sunt copiii ăștia azi, și a mers așa la școală. În prima zi de școală l-au trimis acasă, au zis că ”ăsta nu e hal de elev”. Apoi a fost soțul meu la școală și a vorbit cu domnii directori. Până la urmă, au căzut de acord că rămâne cum dorește copilul, și cum dorim și noi. Nicăieri în regulament școlar nu scrie de lungimea părului. După aceea au făcut presiuni asupra copilului, și directorul, și domnul diriginte, în fiecare zi îi ziceau ”nu te-ai tuns”, ”nu ai ce căuta în școala mea cu părul ăsta”, a spus Gianina Marian, mama elevului din clasa a XI-a.
Elevul le-a povestit părinților că problema lungimii părului nu s-a oprit aici. Anul trecut când a fost organizat balul bobocilor pentru clasa a XI-a, de fiecare dată când mergea la repetițiile de la casa de cultură, directorul școlii îi spunea că nu are abilități pentru a participa la spectacol.
”Înainte cu o zi de spectacolul pentru balul bobocilor, directorul i-a transmis printr-o colegă că ”dacă până mâine elevul Marian Marius nu se tunde, balul bobocilor nu se va mai ține”. Vă dați seama că a manipulat toți copiii împotriva copilului meu și toți îi ziceau tunde-te că din cauza ta nu se va ține balul”, a mai spus mama elevului.
Părinții au depus mai multe cereri în care îi rugau pe oficialii de la școală să le arate motivul pentru care copilul a fost trimis acasă în prima zi de școală, dar și motivul pentru care nu a fost primit la pregătirea spectacolului pentru balul bobocilor. Răspunsurile venite de la director arătau că, de fapt, copilul ar fi fost cel care ar fi cerut să meargă acasă și să de tundă.
- Jurnalul clasei în care profesorii notează faptele rele ale elevilor
”Soția directorului îi era profesoară de biologie, nu l-a primit la oră. Copilul are părul un pic mai lung, până la gât. Dar în liceu nu se acceptă așa ceva, nu este primul elev căruia i se întâmplă așa ceva, căruia i s-a pus în vedere să se mute dacă nu se tunde. Ei au un jurnal al clasei – unde se notează dacă elevul face ceva rău. Copilul meu a fost notat de 6 ori de diferiți profesori. Am fost la școală și am intrebat dirigintele de ce l-a notat și ce a făcut. Dirigintele a zis că nu poate să-mi spună că acela e act oficial”, a mai spus mama elevului.
Dacă ești notat de trei ori în jurnalul clasei atunci ți se scade un punct din nota de la purtare.
”Suntem primii părinți care ne-am opus și ne-am revoltat atât de tare. Pe semestrul I i-au scăzut nota la purtare la 8, pentru că nu a respectat normele de protecția muncii în laboratoare, adică nu și-a prins părul. Ceea ce este egal cu zero, pentru că nici nu era singurul elev cu părul mai lung, mai erau și fetele cu părul lung, dar nu li s-a cerut așa ceva. Laboratoarele nici nu există, sunt niște săli de clasă cu monitoare”, a mai spus mama.
Nota scăzută la purtare se poate corecta dacă timp de 8 săptămâni elevul nu are nicio abatere.
”În 6 martie a avut loc întâlnirea consiliului profesoral pentru modificarea notei, pentru că ziceau că după 8 săptămâni va reveni nota la 10, dacă copilul nu a avut altă abatere. Dar nu i-au dat 10, i-au dat 9. Și am întrebat ce a făcut între timp, dar digintele mi-a zis că nu poate să-mi spună”, a mai spus Gianina Marian, mama elevului.
Contactat de Hotnews, dirigintele elevului, profesorul Dan Sergiu a spus că nu are nicio nemulțumire față de elevul Marius Marian.
”Nici vorbă de așa ceva! Ați fost informată greșit! Nu e nicio nemulțumire nici din partea mea, nici din partea domnului director. Sunt niște chestii care țin de școală, situația a fost prezententată părinților. Vă doresc o zi bună!”, a spus Dan Sergiu.
- Directorul liceului: ”Chiar nu sunt implicat absolut deloc”
Directorul Liceului Teoretic ”Andrei Bârseanu” din Târnăveni, Ioan Suciu, care i-a fost diriginte și tatălui elevului, a declarat pentru Hotnews că nu există nicio legătură între lungimea părului elevului și nota la purtare.
”Nu are nicio legătură lungimea părului lui cu nota la purtare. Avem un regulament că în laboratoarele de fizică, chimie, biologie, părul lung trebuie legat la spate. Acest regulament l-a încălcat pe tot parcursul semestrului I. Elevul a luat la cunoștință de regulament, sub semnătură. Este afișat în laboratoare. Nu are nicio legătură cu cât e de lung părul, singura legătură este cum respectă regulamentul cu normele de protecție a muncii în orele de fizică, chimie și biologie. Părinții știu asta. Puteau să facă contestație în termen de 5 zile, ei au făcut contestație după vreo 30 de zile, le-am răspuns chiar dacă nu trebuia să le răspund. Au dreptul să meargă în instanță că altceva nu mai putem face”, a declarat Ioan Suciu.
Directorul susține că părinții spun lucruri în privința lui pe care nu le pot proba.
”Nota lui la purtare este 8 pe primul semetru. Nu eu stabilesc nota la purtare, ci consiliul clasei care se compune din profesorii care predau la clasă, un reprezentant al părinților și un reprezentant al elevilor. Chiar nu sunt implicat absolut deloc”, a mai spus Ioan Suciu.
Părinții au făcut sesizări și la inspectoratul școlar, unde nu au avut succes, dar și la Federația Națională Asociațiilor de Părinți.
”Nu înțeleg cum un director poate accepta scăderea notei la purtare, pentru părul “lung” al unui elev. Conducerea spune că nu este adevărat și că nota scăzută se datorează nerespectarii normelor de protecția muncii. Minte, din păcate. Normele trebuie aplicate tuturor elevilor indiferent de lungimea părului. Faptul că după cele 8 săptămâni de cursuri, în care băiatul nu mai are nici macar o “abatere”, nu se revine la nota maximă, denotă clar că directorul minte. Mă voi adresa și Ministerului Educației. Nu se poate ca în anul 2020 să-ți să scadă nota la purtare pentru că ai părul mai lung. Așa director, așa învățământ!”, a spus Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți.
- Ce prevede regulamentul cadru pentru funcționarea școlilor aprobat prin legea educației
Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților școlare prevede la articolul 62 care sunt atribuțiile consiliului clasei:
a) analizează semestrial progresul școlar și comportamentul fiecărui elev;
b) stabilește măsuri de sprijin atât pentru elevii cu probleme de învățare sau de comportament, cât și pentru elevii cu rezultate deosebite;
c) stabilește notele/calificativele la purtare pentru fiecare elev al clasei, în funcție de frecvența și comportamentul acestora în activitatea școlară și extrașcolară; propune consiliului profesoral validarea notelor mai mici de 7,00, respectiv mai mici de 8,00 pentru unitățile de învățământ cu profil pedagogic, teologic și militar, sau a calificativelor mai mici de „bine”, pentru învățământul primar;
d) propune recompense pentru elevii cu rezultate deosebite;
e) participă la întâlniri cu părinții și elevii ori de câte ori este nevoie, la solicitarea învățătorului/institutorului/profesorului pentru învățământul primar/profesorului diriginte sau a cel puțin 1/3 dintre părinții elevilor clasei;
f) analizează abaterile disciplinare ale elevilor și propune învățătorului/institutorului/profesorului pentru învățământul primar/profesorului diriginte, sancțiunile disciplinare prevăzute pentru elevi, în conformitate cu legislația în vigoare.
Sursa: Hotnews
Consiliul elevilor: Scăderea notei la purtare, modalitate folosită ca mijloc de coerciție și răzbunare
În anul 2020, încă ne confruntăm cu situații în care elevii sunt sancționați pentru aspectul fizic. Cazul elevului Marius Marian, din clasa a XI-a ,de la Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu” Târnăveni stă drept dovadă că, chiar dacă legislația în vigoare este de partea elevului, direcțiunea școlii nu ia în serios aceste aspecte și se consideră mai presus decât legea, încălcând nu doar una dintre prevederile actelor normative superioare, ba chiar mai multe.
În primul rând, faptul că elevul nu a fost primit la ora de biologie reprezintă o încălcare gravă a dreptului cetățeanului român la educație, drept prevăzut atât în Constituția României, cât și în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, aprobat prin OMENCȘ nr. 5079/2016 și modificat prin OMEN nr. 3027/2018, care, conform art. 198, alin. (2), stipulează că: „înunitățile de învățământ sunt interzise măsurile care pot limita accesul la educație al elevilor cum ar fi, de exemplu, efectuarea de către aceștia a serviciului pe școală, interzicerea participării la cursuri sau sancționarea elevilor care nu poartă uniforma unității de învățământ sau altele asemenea.”
Totodată, prin faptul că elevul este considerat posibila cauză a suspendării evenimentului Balul Bobocilor, putem sesiza un act de defăimare a minorului care îi degradează imaginea, ceea ce denotă nerespectarea încă a unei prevederi regăsite atât în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, anume art. 40, alin. (4): ,,Personalului din învățământul preuniversitar îi este interzis să desfășoare acțiuni de natură să afecteze imaginea publică a copilului/elevului, viața intimă, privată și familială a acestuia sau ale celorlalți salariați din unitate.”, cât și în Statutul Elevului, aprobat prin OMENCȘ nr. 4742/2016, care, la art. 6, alin. (2), specifică faptul că: ,,Elevii au dreptul la respectarea imaginii, demnității și personalității proprii.”
Tot în Statutul Elevului, art. 7, lit. f) menționează faptul că elevii au„dreptul de a beneficia de tratament nediscriminatoriu din partea conducerii, a personalului didactic, nedidactic și din partea altor elevi din cadrul unității de învățământ. Unitatea de învățământ preuniversitar se va asigura că niciun elev nu este supus discriminării sau hărțuirii pe criterii de rasă, etnie, limbă, religie, sex, convingeri, dizabilități, naționalitate, cetățenie, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, cazier, tip de familie, situație socioeconomică, probleme medicale, capacitate intelectuală sau alte criterii cu potențial discriminatoriu”, drept ce a fost clar încălcat, elevul nefiind singurul care avea păr lung și care nu îl avea prins în timpul acestor ore. Astfel, este evident că motivul adevărat pentru scăderea notei la purtare nu este nerespectarea Normelor de protecție a muncii în laboratoarele de biologie și fizică-chimie, așa cum a declarat direcțiunea școlii, ci elevul a fost sancționat deoarece, băiat fiind, a decis să își lase părul lung, fapt ce nu corespunde opiniilor personale ale cadrelor didactice.
Nu în ultimul rând, dorim să menționăm că nerespectarea acestor articole face ca situația să fie mai gravă. În timpul în care am cercetat aceastăproblemă, nu am putut să omitem faptul că, pe lângă legile încălcate mai sus, am găsit un alt drept fundamentul încălcat al elevului, care se regăsește în Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 52, alin. (2): ,,În cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și cel administrativ și de a fi informat asupra drepturilor sale, precum și asupra modalităților de exercitare a acestora. Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise.”
În concluzie, solicităm conducerii Liceului Teoretic „Andrei Bârseanu” Târnăveni revenirea la media 10 (zece) la purtare pentru elevul Marius Marian și recunoaștere în public a faptului că această sancțiune nu a fost una justificată, ci o răzbunare pentru faptul că elevul, susținut de părinți, nu s-a conformat dorinței personale a cadrelor didactice și a conducerii unității de învățământ, fiind astfel un caz indiscutabil de discriminare și încă o dovadă a faptului că direcțiunile școlilor refuză să se conformeze legislației în vigoare și mentalității anului 2020.
Consiliul Județean al Elevilor Mureș