„Proiectul acesta implică nu numai investiţii materiale, ci şi o investiţie umană deosebită”. Cuvintele acestea îi aparţin preotului greco-catolic Sorin Valer Russu cuprins şi în alte proiecte umanitare derulate în oraşul Luduş. Acum, împreună cu Primăria şi Consiliul Local este unul dintre cei care au dat un ajutor important în înfiinţarea organizaţiei nonguvernamentale „Impuls” care are ca domeniu de activitate îngrijirea copiilor cu dizabilităţi neuro – psihice şi psihomotorii.
Inaugurare oficială
În demersul său de a acorda ajutor familiilor care au copii cu dizabilităţi, Maria Şofron preşedinta Fundaţiei „Impuls” este asistată de psihopedagogul Loredana Iacob şi kinetoterapeuţii Larisa Buchiurcă şi prof. Cosmin Botezan, precum şi de părinţii copiilor. La inaugurarea oficială a Centrului care funcţionează în cartierul Arizona, telefon 0745.942.296 au fost prezenţi primarul Cristian Moldovan, viceprimarul Kiss Iştvan, consilierii Cristina Dancu, Liviu Botezan, Gelu Puia, Ovidiu Pop, Daniel Şofron; Maria Anton – „Rază de soare” Iernut, Ioan Armenean, Adrian Banea şi părinţi ai copiilor. Au rostit alocuţiuni Cristian Moldovan, Ioan Armenean, Maria Anton, Maria Şofron şi candidaţii la Camera deputaţilor şi la Senat din partea USL, Manuel Butilcă şi Akoş Mora. Ascultându-le alocuţiunile, sperăm ca acest proiect să fie de bun augur pentru copiii oraşului, pentru întreaga comunitate locală şi să primească sprijinul necesar în activitatea de zi cu zi.
Ioan A. Borgovan