Liderul CNSLR-Frăţia Mureş, Călin Orlando Cociş, le-a transmis elevilor să îşi susţină dascălii în demersurile lor revendicative, iar astfel le va fi şi lor bine, în condiţiile în care peste 600 de angajaţi din învăţământ din judeţul Mureş au participat, miercuri, la greva de avertisment organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor „Spiru Haret”.
„Greva este un element esenţial al democraţiei. Niciodată nu este împotriva cuiva, ci pentru a rezolva anumite probleme (…) Pentru ca să beneficiaţi de un sistem de educaţie performant, de o bună pregătire, este foarte important ca dascălii voştri să fie mulţumiţi, să fie salarizaţi corespunzător, iar bugetul pentru educaţie să fiu unul suficient, astfel încât şi baza materială de care beneficiaţi să fie corespunzătoare. Aşa că susţineţi-i pe dascălii voştri în demersurile lor, ca să vă fie vouă bine”, a declarat Călin Orlando Cociş, la Liceul Tehnologic „Gheorghe Şincai” din Târgu Mureş.
Miercuri, între orele 11,00-13,00, peste 600 de angajaţi din învăţământ din judeţul Mureş au participat la greva de avertisment, organizată la nivel naţional, de către Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi de FSE „Spiru Haret”.
În cele două ore de grevă de avertisment, profesorii au intrat la clasă doar pentru a supraveghea elevii, dar nu au desfăşurat activităţi didactice.
Protestul a avut ca scop adoptarea măsurilor concrete pentru acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute prin Legea nr. 153/2017 pentru personalul din învăţământ, alocarea procentului de 6% din PIB pentru finanţarea educaţiei, acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii- cadru nr. 153/2017 şi plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic peste timpul normal de muncă.
De asemenea, a vizat adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/ creşteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii- cadru nr. 153/2017.
În plus, s-a solicitat şi suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare şi nedidactice necesare pentru ca unităţile de învăţământ să-şi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune. AGERPRES