Într-o partidă contând pentru etapa a X-a a Ligii 1 la futsal, marți, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor, City’us va întâlni pe FK Od. Secuiesc. Înaintea acestui joc, formația campioană ocupă locul 7, cu 11 puncte, din 6 jocuri, în timp ce harghitenii sunt pe 4, cu 16 puncte, din 8 jocuri.
Ca de fiecare dată, disputele dintre City’us și Odorhei sunt spectaculoase, imprevizibile, indiferent de loturi sau de poziția din clasament. Așa cum spune și Cosmin Gherman, antrenorul echipei noastre: „întotdeauna meciurile cu Odorhei au fost grele, dar acesta este cel mai greu. Avem o serie de probleme în lot, dar ne dorim toate cele 3 puncte.”
Juniorii formației noastre au deschis cu o victorie dublul duel cu cei din Odorhei, după victoria cu 6-5 de săptămâna trecută, chiar în deplasare. Un succes marți ar asigura și un plus de moral atât în vederea partidelor dificile care urmează, cât mai ales participarea în Elite Round-ul UEFA Futsal Cup.
Îi așteptăm pe suporterii tîrgumureșeni într-un număr cât mai mare la acest derby de tradiție al futsal-ului românesc. Marți, 8 noiembrie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor.
Miercuri, de la ora 18.30, tot în Sala Sporturilor, City’us U19 va întâlni pe Clujana Cluj-Napoca, într-o partidă restantă din prima etapă a Campionatului Național de tineret.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.