Guvernul Ungariei va aloca un miliard de forinţi proiectelor depuse în cadrul programului „2018 – Anul familiilor maghiare de peste hotare” din Bazinul Carpatic, a anunţat marţi la Budapesta secretarul de stat pentru politici naţionale Árpád János Potápi. Programul va finanţa comunităţile mici, întreprinderile, instituţiile din domeniul sănătăţii care sprijină ideea de familie, precum şi organizarea de cursuri de specializare sau tabere. Evenimentul de deschidere al anului tematic va avea loc în data de 2 februarie.
Árpád János Potápi a subliniat, doar pentru susţinerea şi întărirea activităţilor care sprijină ideea de familie din micile comunităţi de maghiari au fost alocaţi 200 de milioane de forinţi. Firmele maghiare din afara graniţelor care vor întreprinde activităţi pentru sprijinirea familiei sau vor introduce servicii pentru sprijinirea familiei vor beneficia de 400 de milioane de forinţi. Pentru sprijinirea profesională şi materială a instituţiilor din domeniul sănătăţii vor fi alocaţi 210 milioane de forinţi, aici fiind cuprinsă şi finanţarea programelor de screening din Bazinul Carpatic, precum şi înfiinţarea unei reţele de asistenţă socială pentru mame, în colaborare cu Asociaţia Maghiară a Surorilor Medico-Sociale. Pe lângă toate acestea, în lunile mai şi decembrie fiecare familie care solicită indemnizaţie de maternitate va primi un pachet de bază. Cererile de finanţare pot fi depuse începând cu luna februarie.
Pentru diferitele evenimente cu aspect familial au fost alocaţi 50 de milioane de forinţi, pe lângă acestea vor fi organizate şi tabere de creaţie, iar organizaţiile care sprijină ideea de familie vor fi premiate în luna decembrie, a anunţat Potápi. Guvernul va efectua şi un sondaj de opinie, pentru a avea o imagine cât mai clară asupra ceea ce înseamnă o familie în Bazinul Carpatic, cum se leagă căsătoriile, care e ponderea căsniciilor mixte, cum se ia decizia de a face copii, cum îşi aleg tinerii perechea şi care sunt problemele cotidiene cu care se confruntă familiile.
Árpád János Potápi a spus că la serbarea tematică de deschidere de la Budapesta din data de 2 februarie sunt aşteptaţi întreprinzători, reprezentanţii administraţiilor locale, ai bisericilor, precum şi ai ONG-urilor. Acesta a amintit că din 2012 sunt anunţaţi ani tematici, iar Conferinţa Permanentă Maghiară (Máért) a decis anul trecut, pe 10 noiembrie, ca 2018 să fie anul familiilor maghiare din afara graniţelor, care să se alăture programului Anul Familiilor derulat de Ministerul Resurselor Umane.
Secretarul de stat a subliniat că Guvernul doreşte să se adreseze maghiarilor din întregul Bazin Carpatic, fiind căutate şi cele mai mici comunităţi. “Fundamentul fiecărei comunităţi este familia şi sprijinirea ei se află în centrul tuturor acţiunilor noastre”, a spus Árpád János Potápi.
Secretarul de stat a mai amintit că programul privind familiile maghiare din afara graniţelor este corelat cu programul privind dezvoltarea grădiniţelor din Bazinul Carpatic.
Despre rectificarea bugetară de 33 de miliarde de forinţi de la finele anului trecut, secretarul de stat a spus: putem să ne bucurăm că potenţialul economic al ţării este atât de bun, încât s-au găsit resurse pentru mai multe domenii. Acesta a adăugat că a fost nevoie de mai multe fonduri, iar cei care nu au primit bani, vor fi sprijiniţi în cursul acestui an.
Anul trecut Guvernul Ungariei a alocat în totalitate peste 100 de miliarde de forinţi domeniului politicilor naţionale.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.