Un bărbat de 69 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident produs, luni, pe DJ 151 B Cerghizel-Ungheni, în urma unei tamponări frontale, care a avut loc după ce un şofer a încercat să îşi aprindă o ţigară.
Şoferul în vârstă de 58 de ani, care a provocat accidentul, a declarat presei că a pierdut controlul volanului în momentul în care s-a aplecat să îşi ia o ţigară şi s-a dezechilibrat.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Andreea Pop, a declarat pentru AGERPRES, că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a pierderii controlului volanului.
„La data de 30.01.2017, ora 10.00, pe DJ 151 B, la km 1+182 m., în afara localităţii Ungheni, un barbat, de 58 ani, din Sînpaul, jud. Mureş, in timp ce conducea o autoutilitara, pe fondul altor preocupări în timpul mersului a pătruns pe sensul opus de circulaţie unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar din sens opus de un tanar, de 28 ani, din Cerghizel, judetul Mureş.
Conducătorul auto, de 58 de ani, a fost testat cu etilotestul, acesta indicand o valoare de 0,20 Mg/L alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului o persoana a decedat, una a fost ranita grav si alte doua usor. Politistii desfasoara cercetari pentru infractiunile de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa.”
În urma impactului, un bărbat de 69 de ani din maşina tamponată şi-a pierdut viaţa, şoferul maşinii a suferit răni uşoare, iar o femeie de 43 de ani, aflată în prima maşină, a fost rănită.
AGERPRES
Foto: Bordi Norby